În cadrul eforturilor de a descifra multitudinea de forţe care generează inegalitatea veniturilor, economiştii atrag atenţia asupra diferenţei în creştere dintre avuţia celor mai în vârstă şi restul populaţiei, scrie Wall Street Journal.
În mod tipic, cei mai în vârstă au venituri mai mici decât restul populaţiei pentru că mulţi dintre aceştia nu mai lucrează. Totuşi, în prezent, diferenţa dintre veniturile celor cu vârste de 65 de ani şi peste şi restul populaţiei se află în scădere semnificativă în Europa şi Statele Unite de la momentul recesiunii.
Divergenţa exacerbează dezechilibrele din sistemele de pensii de stat, evidenţiind în acelaşi timp problemele salariale ale forţei de muncă mai tinere.
În ultima vreme, americanii mai în vârstă s-au bucurat de creşteri mai solide de venituri, legate de pensiile de stat şi private şi, în cazul celor care lucrează, salarii, decât americanii mai tineri. În unele ţări, printre care Franţa şi Spania, populaţia cu vârste de 65 şi peste câştigă acum mai mult în medie decât populaţia tânără.
Un american de 65 de ani şi peste câştigă 77% din venitul unui cetăţean obişnuit, în creştere de la 69% în 2008, la începutul recesiunii. În Marea Britanie, procentul este de 89%, de la 78%. În Spania şi Franţa, cei mai în vârstă câştigă aproximativ 103% şi respectiv 102% din venitul unui muncitor obişnuit. În 2008, procentele erau de 86% în Spania şi 96% în Franţa. Această divergenţă dintre generaţii reflectă în parte schimbările de ordin demografic care au fost în pregătire ani întregi, pe măsură ce populaţiile îmbătrâ-nesc, iar baby boomerii bogaţi ajung la vârsta de aur. Divergenţa este însă în creştere şi din cauza forţelor care afectează câştigurile celor tineri, generând un dezechilibru din ce în ce mai accentuat care riscă să submineze promisiunea că economiile de piaţă vor aduce condiţii de trai mai bune pentru mai multe generaţii.
Muncitorii mai tineri se confruntă cu salarii în stagnare sau scădere, cu o siguranţă a locului de muncă redusă şi proprietăţi din ce în ce mai puţin accesibile, puterea de cumpărare care contribuie la creşterea economiei fiind astfel erodată. Pe măsură ce populaţia mai în vârstă creşte, muncitorii mai tineri sunt de asemenea nevoiţi să plătească în plus pentru ca promisiunile guvernelor anterioare către pensionari să fie respectate. În anumite părţi ale Europei, în special, veniturile generaţiilor mai în vârstă înregistrează o creştere peste cea a veniturilor copiilor acestora, adesea ca rezultat direct al politicilor guvernelor postcriză, spun economiştii. În Spania, de exemplu, guvernul a exclus pensiile din programul de austeritate în 2010, însă de atunci a reformat sistemul pentru a prelungi vârsta activă a generaţiilor următoare. Într-o ţară în care pensiile de stat reprezintă aproape în întregime venitul celor în vârstă, pensiile cresc cu cel puţin 0,25% pe an prin lege, chiar în condiţiile în care cheltuielile legate de asigurările sociale continuă să depăşească veniturile, iar preţurile de consum sunt în scădere.
Un model similar există în întreaga Europă. Cota din cheltuielile guvernamentale dedicată pensiilor a înregistrat o creştere consistentă de la criza financiară, potrivit datelor UE. Mulţi seniori consideră că veniturile în creştere reprezintă o recompensă dreaptă pentru o viaţă de muncă. Totuşi, unii economişti arată că din cauza creşterii veniturilor celor mai în vârstă populaţia activă este acum nevoită să suporte o cotă disproporţionată din măsurile de austeritate postcriză.
„Este o furtună perfectă de creşteri bruşte de lon-gevitate, combinate cu criza financiară mondială şi cu o putere mai mare de vot a generaţiilor mai în vârstă“, arată Liz Emerson, cofondator al Intergenerational Foundation, o instituţie cu sediul la Londra care argumentează că influenţa politică a seniorilor dăunează intereselor celor tineri.
