Business Internaţional

Maşina industrială germană accelerează peste aşteptări în luna iulie

Maşina industrială germană accelerează peste...

Autor: Luiza Chiroiu

05.09.2014, 15:37 586

Anterior, economiştii de la Bloomberg au anticipat o creştere de 0,4% a producţiei industriale din luna iulie.

În comparaţie cu luna iulie a anului trecut, producţia industrială din Germania a înregistrat un avans de 2,5%.

De altfel, volumul comenzilor către fabricile din Germania a crescut cu 4,6% în iulie faţă de luna precedentă, cel mai mare avans înregistrat la acest capitol în peste un an.

"În ciuda nesiguranţei din ultima vreme, industria Germaniei stă, în general, bine. Datorită comenzilor mai mari din iulie, cred ca riscurile unei scăderi a economiei au dispărut", a declarat Evelyn Herrmann, conomist la BNP Paribas.

Economia Germaniei, care s-a contractat cu 0,2% în al doilea trimestru din acest an, este cea care poate contribui decisiv la revenirea economiei din zona euro, după stagnarea din perioada aprilie-iunie pe fondul conflictelor din Ucraina şi Orientul Mijlociu.

De altfel, Banca centrală a Germaniei a avertizat asupra faptului că tensiunile geopolitice ar putea împiedica revenirea economiei germane în a doua jumătate a anului. În iunie, instituţia a prezentat o estimare de 1,9% pentru creşterea economică în acest an şi de 2% în 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO