Business Internaţional

Merkel profită de şansa adusă de criză pentru a revoluţiona economia germană

Merkel profită de şansa adusă de criză pentru a revoluţiona economia germană

Autor: Catalina Apostoiu

01.06.2020, 00:05 4490

În faţa ravagiilor aduse de coronavirus, oficialii guvernului cancelarului german Angela Merkel au realizat că sunt necesare măsuri extraordinare pentru susţinerea celei mai mari economii a Europei, scrie Bloomberg.

Aceştia au pus rapid la punct un program de salvare de 600 miliarde de euro, program care a fost aprobat rapid. În spatele gestionării febrile a crizei s-a aflat însă o strategie mai profundă pregătită de luni întregi. Aceasta fusese deja respinsă ca fiind prea radicală, însă criza a catalizat aprobarea sa, iar Merkel a ajuns astfel să ghideze cel mai dramatic proces de transformare a economiei germane de la reconstrucţia postbelică.

Când va fi terminat, cancelarul german va fi instituit un tip de capitalism de stat în Germania care împrumută elemente majore din Franţa şi se inspiră chiar din succesul Chinei. Oficialii din Berlin vor avea noi puteri de a interveni în economie: vor decide câştigătorii şi perdanţii, vor crea noi industrii şi campioni naţionali. Preluarea de participaţii din companii nu mai este tabu, iar politica bugetului echilibrat va fi fost abandonată.

În acest sens, bailoutul Lufthansa este doar începutul. Acesta a fost aprobat de noul fond de stabilitate economică al Germaniei, care include 100 miliarde de euro bani publici pentru investiţii directe sau chiar achiziţii de companii. Fondul şi strategia din spatele lui au fost gândite cu mai mult de un an în urmă de ministrul german al economiei Peter Altmaier.

În faţa criticilor puternice, Altmaier a venit cu o versiune diluată.

Iniţiativa era aproape abandonată, când coro­navirusul a schimbat totul.

Noua abordare relevă o ţară pregătită să facă pariuri îndrăzneţe pe viitorul său economic, dar care nu renunţă la tradiţiile frugale. Detalii ale strategiei vor deveni mai clare la începutul lunii iunie, când administraţia Merkel va dezvălui un mult-aşteptat plan de stimulente economice.

Este o oportunitate unică pentru Merkel de a-şi compensa vechile greşeli. Chiar înainte de apariţia pandemiei, Germania avea probleme. Dependenţa de tehnologii vechi, reţeaua digitală naţională slabă şi birocraţia atrăgeau atenţia asupra deficienţelor existente în gestionarea de către cancelar a maşinăriei de export a ţării.

După criza financiară, strategia acesteia a fost de stabilizare a situaţiei şi retragere, dar de atunci lumea s-a schimbat semnificativ.

Parteneriatul transatlantic cu SUA a slăbit sub noua administraţie americană, iar China încearcă prin iniţiativa noului drum al mătăsii să-şi extindă influenţa adânc în Europa.

AFACERI DE LA ZERO