Episoadele de hiperinflaţie au fost numeroase de-a lungul secolului trecut, 55 mai exact, imediat ce naţiunile lumii au început să experimenteze monedele fiduciare care se bazau pe creditul guvernelor care le emiteau, scrie Business Insider.
Chiar ţările cu economii dezvoltate precum China, Germania şi Franţa au avut parte de episoade devastatoare de hiperinflaţie.Nouă ţări care nu au mai putut controla inflaţia:
Ungaria: august 1945-iulie 1946
Rata zilnică a inflaţiei: 207%
Preţul se dubla la fiecare: 15 ore
Ungaria a fost devastată din punct de vedere economic de cel de-Al Doilea Război Mondial, iar estimările arată că aproximativ 40% din capital a fost distrus în acest conflict. Când Ungaria a semnat un tratat de pace cu Aliaţii în 1945, a trebuit să plătească daune de război sovieticilor, care însumau 25-50% din bugetul ungar din timpul episodului de hiperinflaţie. Bancherii ungari au avertizat că tipărirea de monedă pentru a plăti facturile nu este de preferat. Dar "sovieticii, care dominau Comisia, s-au făcut că nu aud aceste avertismente, acţiune care i-a determinat pe unii să creadă că hiperinflaţia a avut un obiectiv politic: să distrugă clasa de mijloc". (Bomberger şi Makinen 1983)
Zimbabwe: martie 2007-noiembrie 2008
Rata zilnică a inflaţiei: 98%
Preţul se dubla la fiecare: 25 ore
Hiperinflaţia din Zimbabwe a fost precedată de un lung declin al capacităţii de producţie care a urmat reformei terenurilor lui Robert Mugabe din anii 2000-2001, prin care pământurile au fost luate de la albi şi redistribuite populaţiei de culoare. Aceste reforme au condus la un declin de 50% al producţiei în următorii nouă ani.
Reformele socialiste şi implicarea costisitoare în Războiul Civil din Congo au condus la deficite bugetare majore,iar în acelaşi timp, populaţia părăsea ţara. Aceşti doi factori au determinat guvernul să monetizeze deficitul fiscal.
Iugoslavia: aprilie 1992- ianuarie 1994
Rata zilnică a inflaţiei: 65%
Preţul se dubla la fiecare: 34 ore
Căderea Uniunii Sovietice a condus la scăderea rolului pe care îl avea la nivel internaţional Iugoslavia, care până atunci fusese un jucător important în relaţia dintre Estul şi Vestul Europei.
Analiştii Petrovic, Bogetic şi Vujosevic au explicat că nou formata Republică Federală Iugoslavia a păstrat din birocraţia de dinaintea destrămării Uniunii Sovietice, ceea ce a contribuit la deficitul ţării. În încercarea de monetizare a acestui deficit, banca centrală a pierdut controlul emisiunii de monedă şi a creat hiperinflaţie.
Germania: august 1922- decembrie 1923
Rata zilnică a inflaţiei: 21%
Preţul se dubla la fiecare: 3 zile şi 17 ore
După Primul Război Mondial, Germania a trebuit să plătească despăgubiri câştigătorilor războiului. Însă ţării nu i s-a permis să plătească în moneda naţională din acea vreme, Papiermark, ci a fost nevoită să vândă foarte multe mărci în schimbul unor monede străine cu care îşi putea plăti datoriile. Când plăţile au ajuns la scadenţă în vara anului 1921, o politică de vânzare a mărcii pentru a cumpăra monede străine la orice preţ a condus la hiperinflaţie ca urmare a faptului că marca a fost puternic devalorizată.
Grecia: mai 1941- decembrie 1945
Rata zilnică a inflaţiei: 18%
Preţul se dubla la fiecare: 4 zile şi 6 ore
Soldul bugetar al Greciei s-a transformat dintr-un surplus de 271 milioane de drahme în 1939 într-un deficit de 790 de milioane de drahme (2,3 milioane euro) în 1940 ca urmare a debutului celui de-Al Doilea Război Mondial (exporturile au scăzut dramatic). Poziţia fiscală a Greciei era deja deteriorată când puterile Axei au invadat ţara la sfârşitul anilor 1940. Costurile suplimentare ale Greciei impuse de "guvernul marionetă" al puterilor Axei care controla această ţară în timpul ocupării includeau sprijinirea a 400.000 de soldaţi staţionaţi acolo şi o indemnizaţie consistentă datorată ocupanţilor. În plus, venitul naţional al Greciei a scăzut de la 67,4 miliarde de drahme în 1938 la 20 de miliarde de drahme până în 1942. Cum veniturile fiscale au scăzut, Grecia a recurs la monetizare pentru a plăti cheltuielile menţionate mai sus şi pentru a acoperi restul deficitului.
China: octombrie 1947- mai 1949
Rata zilnică a inflaţiei: 14%
Preţul se dubla la fiecare: 5 zile şi 8 ore
După cel de-Al Doilea Război Mondial, China a fost divizată de războiul civil. Naţionaliştii şi comuniştii s-au luptat pentru controlul ţării şi au introdus monede competitoare în acest proces, lăsând sistemul monetar al Chinei fragmentat.
Economiştii Campbell and Tullock (1954) au explicat că cele trei guverne, inclusiv cel al ocupaţiei japoneze, s-au implicat în "războiul monetar" prin încercarea de a submina monedele în diferite moduri.
Pentru a finanţa conflictul, naţionaliştii au creat deficite bugetare imense, pe care le-au acoperit tipărind monedă, ceea ce a condus la hiperinflaţie.
Peru: iulie 1990- august 1990
Rata zilnică a inflaţiei: 5%
Preţul se dubla la fiecare: 13 zile şi 2 ore
Peru a purtat o luptă lungă cu inflaţia în a doua jumătate a secolului XX. În prima jumătate a anilor 1980, Fernando Belaunde Terry era preşedinte, iar Peru se confrunta cu politicile de austeritate impuse de FMI, în urma crizei din America Latină de la începutul deceniului.
Economistul Thayer Watkins spunea că administraţia lui Belaunde Terry dădea de înţeles că s-a conformat cu reformele impuse de FMI, dar în realitate acest lucru nu era adevărat. Economia stagna în acea perioadă, dar acest lucru era pus de către electorat pe seama politicile de austeritate impuse de FMI, chiar dacă acestea nu erau urmate. În 1985, când Alan Garcia a devenit preşedinte, a implementat noi politici care au slăbit economia şi a determinat excluderea ţării de pe pieţele internaţionale. Confruntându-se cu lipsa accesului la credite şi cu deteriorarea economiei, în scurt timp inflaţia ridicată a devenit hiperinflaţie în Peru.
Franţa: mai 1795- noiembrie 1796
Rata zilnică a inflaţiei: 5%
Preţul se dubla la fiecare: 15 zile şi 2 ore
Revoluţia Franceză(1789-1799) a venit după o perioadă în care Franţa avea datorii substanţiale în urma anilor de război, inclusiv Războiul de Independenţă al Statelor Unite.
Una dintre politicile economice majore ale Revoluţiei Franceze a fost naţionalizarea terenurilor deţinute anterior de Biserica Catolică. Guvernul a emis apoi moneda numită "asignat" pentru ca populaţia să poată cumpăra acele terenuri. Guvernul a emis prea multe astfel de monede pentru a acoperi deficitul, creând astfel hiperinflaţie.
Nicaragua: iunie 1986- martie 1991
Rata zilnică a inflaţiei: 4%
Preţul se dubla la fiecare: 16 zile şi 10 ore
Economia acestei ţări a fost devastată de revoluţie, PIB-ul contractându-se cu 34% cumulat între 1878-1979. Când partidul comunist Sandinistas a ajuns la putere, au naţionalizat numeroase sectoare ale economiei, contribuind astfel la turbulenţe economice.
Astfel, guvernul a implementat o politică fiscală expansionistă şi au apelat la împrumuturi externe pentru a stimula consumul intern. Aceste cheltuieli au crescut în ce-a dea doua jumătate a secolului pentru a finanţa războiul cu "Contras"(diferite grupuri rebele care se opuneau regimului). În timp ce controalele puternice ale capitalului şi rata de schimb fixă menţineau inflaţia sub control, reforma economică din 1985 a renunţat la astfel de politici, dezlănţuind inflaţia în Nicaragua.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
