Business Internaţional

O franţuzoaică a devenit şefa lui Cinteză la Supravegherea Europeană a Băncilor

O franţuzoaică a devenit şefa lui Cinteză la...

Autor: Ştefan Stan

11.12.2013, 18:52 273

Parlamentul European a numit-o pe Daniele Nouy în fruntea Supravegherii Bancare Europene, după ce a fost aleasă miercuri la Strasbourg, cu 555 de voturi, scrie Bloomberg.  

Nouy va avea la dispoziţie un an să construiască instituţia de la zero şi să fie gata să îşi asume autoritate deplină de supraveghere asupra băncilor europene până în noiembrie anul viitor.

“Sistemul bancar francez a trecut relativ bine prin criză. Sunt foarte puţini oameni a căror reputaţie nu a fost afectată de criză”, a declarat Karel Lannoo, şeful Centrului de Studii Politice Europene din Burxelles.  

Comisia de Supraveghere din cadrul Băncii Centrale Europene este primul pas făcut de liderii europeni pentru a rupe ciclurile prin care băncile şi statele îşi rezolvă tensiunile financiare unele altora. Miniştrii de finanţe europeni vor un mechanism de soluţionare care să gestioneze eşecurile băncilor din zona euro.

Nouy, în vârstă de 63 de ani, s-a alăturat Băncii Naţionale a Franţei în 1974.

În 2003, Nouy a ajuns în topul supraveghetorilor bancari din Franţa, după ce a petrecut cinci ani ca secretar general al Comitetului de la Basel pe supraveghere bancară.  

În cadrul slujbei de surpaveghetor bancar, Nouy a ghidat creditorii francezi să treacă de criza economică. Franţa avea 2,2 miliarde de euro datorii la sfârşitul lui 2012, din eforturile depuse pentru a susţine pieţele şi instituţiile financiare, comparativ cu 287 de miliarde de euro, cât avea Germania.

Nouy a fost numită în fruntea Supravegherii Bancare Europene pe un mandat de 5 ani, care nu se poate extinde.

Nicolae Cinteză este Directorul Directiei de Supraveghere din BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO