Business Internaţional

O veste proastă pentru România: Germania intră în recesiune pentru prima oară de la pandemia de COVID

O veste proastă pentru România: Germania intră în...

Autor: Iulian Tenchiu

25.05.2023, 15:50 7527

Germania a intrat oficial în recesiune, pentru prima oară de la pandemia care a lovit lumea în urmă cu doi ani. Speranţele că locomotiva economică a Europei va putea evita încetinirea economică s-au stins, după ce războiul din Ucraina a dus la creşterea preţurilor la energia atât de necesară acesteia, scrie Bloomberg.

Economia  s-a contractat cu 0,3% în ultimele trei luni, după o scădere de 0,5% în trimestrul patru din 2022, a anunţat joi biroul de statistică. Potrivit estimărilor anterioare, economia trebuia să se confrunte cu o stagnare şi nu cu o contractare.

„Gospodăriile au început să cheltuie mai puţin pe alimente, pe îmbrăcăminte, pe încălţăminte sau mobilire. De asemenea s-au cumpărat mai puţine autoturisme, mai ales cele electrice, deoarece stimulentele au fost reduse”, concluzionează biroul de statistică.

Rezultatul este un eşec pentru Germania, care deşi a scăpat de cele mai subre scenarii care pluteau deasupra economiei pe fondul invaziei Rusiei, a ajuns totuşi în cele din urmă la recesiunea pe care cancelarul Olaf Scholz o excludea în ianuarie.

Slăbiciunea industriei îşi pune amprenta asupra perspectivelor de business. Un indicator al aşteptărilor realizat de institutul Ifo a scăzut în luna mai pentru prima dată în opt luni, în timp ce un sondaj realizat de grupul de lobby DIHK a indicat o creştere zero a PIB-ului pentru 2023.

Un raport al Bundesbank din această săptămână a oferit un oarecare optimism - sugerând că economia ar putea creşte "uşor" în acest trimestru, pe măsură ce stocurile mari de comenzi, o atenuare a blocajelor de aprovizionare şi costurile mai mici ale energiei susţin producătorii.

Dar cererea de bunuri se prăbuşeşte, deoarece consumatorii confruntaţi cu o inflaţie ridicată preferă să se răsfeţe cu petrecerea timpului liber şi călătoriile. Acest lucru face ca creşterea economică să fie din ce în ce mai inegală - o tendinţă despre care unii analişti spun că nu este sustenabilă.