Marina Keegan, absolventă a Universităţii Yale, şi-a lăsat amprenta în rândul tinerilor americani prin scrierile sale care vizau generaţia din care făcea parte şi lucrurile pe care şi le doreau aceştia sau mai degrabă pe care erau obligaţi să şi le dorească, scrie Financial Times.
Primul eseu publicat de Keegan în 2011, “Până şi anghinarele au dubii”, făcea referire la alegerile profesionale ale absolvenţilor de universităţi din Ivy League, care de cele mai multe ori presupuneau slujbe foarte bine plătite pe Wall Street sau în domeniul consultanţei.
Chiar înainte de absolvire, în mai 2012, Keegan a redactat un alt eseu, “Opusul singurătăţii”, care avea să reprezinte mesajul de rămas bun al lui Keegan de la Universitatea Yale. Keegan făcea apel la studenţii din aceeaşi breaslă să “ia iniţiativă astfel încât să schimbe cu ceva lumea în care trăim”. De cele mai multe ori, Keegan scria la persoana întâi plural, de parcă vorbea nu doar în numele ei, ci în numele unei generaţii întregi. “Ceea ce trebuie să ne amintim este că încă putem să facem orice ne propunem. Ne putem răzgândi, putem să o luăm de la capăt … Ideea că ar fi prea târziu să mai facem ceva este comică. Abia absolvim facultatea. Suntem atât de tineri. Nu putem, nu trebuie să ne pierdem acest sentiment al posibilităţii, pentru că în cele din urmă este tot ce ne-a rămas”, a menţionat absolventa în ultimul său eseu.
Keegan s-a făcut remarcată atât în rândul colegilor, cât şi al profesorilor, ca o studentă iminentă şi o tânără cu o carieră promiţătoare în faţă. La doar câteva zile după absolvire, Keegan se pregătea să preia un post în cadrul revistei americane The New Yorker, însă în timp ce se îndrepta către aniversarea de 55 de ani a tatălui său, tânăra a fost implicată într-un accident de maşină, care i-a provocat decesul.
La scurt timp după deces, scrierile nepublicate din calculatorul tinerei, împreună cu eseul care a făcut furori în rândul adolescenţilor americani, aveau să fie strânse într-o carte cu acelaşi nume – “Opusul singurătăţii”.
O mare parte din temele cărţii, confuziile care pot apărea în dragoste, prima maşină, geloziile şi rivalităţile din timpul facultăţii, sentimentul ciudat pe care orice student îl are când revine acasă după o perioadă lungă petrecută la studii, sunt juvenile, însă anumite scrieri vorbesc despre schimbările care se produc în timpul vieţii, inclusiv moartea, ceea ce dau profunzime cărţii.
Keegan se pregătea să absolve Yale şi era încântată de oportunităţile pe care la avea în faţă, însă de multe ori lăsa impresia că regretă lucruri pe care nu ar fi putut niciodată să le regăsească: “Nu avem un cuvânt pentru opusul singurătăţii, dar dacă am avea, aş spune că îmi doresc în viaţă exact acel lucru, pe care l-am găsit la Yale, însă pe care îmi e teamă că îl voi pierde când ne vom trezi mâine şi vom părăsi acest loc”, a scris Keegan.
Keegan şi-a condus întotdeauna viaţa în funcţie de pasiunile pe care le-a avut, însă părea că tot timpul este în grabă, sub presiune, a declarat mama tinerei. “Probabil presimţea ce urma să vină …”
