Business Internaţional

Parteneri din SUA ai firmei de audit Ernst & Young acuzati de frauda fiscala

01.06.2007, 16:43 85

Un fost avocat din cadrul unei agentii fiscale guvernamentale si alti trei parteneri din cadrul Ernst & Young au fost acuzati de crearea unor scheme fiscale prin care-i ajutau pe americanii bogati sa evite plata impozitelor pe venituri de peste 10 mil. dolari.
Conform unui rechizitoriu depus la curtea de justitie din Manhattan, cei patru actuali si fosti parteneri ai firmei de contabilitate sunt acuzati de frauda si alte delicte legate de crearea de scheme fiscale menite sa-i ajute pe cei bogati sa evite plata unor venituri incepand cu anul 1998, scrie International Herald Tribune.
Cei patru au inselat IRS, agentia americana de colectare a impozitelor, in perioada cuprinsa intre anii 1998 si 2004 prin promovarea si comercializarea de scheme fiscale frauduloase ce creau impresia falsa ca unii clienti realizau investitii cand in realitate acestia transferau banii dintr-un loc in altul cu singurul scop de a evita plata impozitelor, se arata in rechizitoriu.
Procurorii i-au pus sub acuzare pe Robert Coplan, in varsta de 54 de ani, din Plano, Texas, un avocat ce a fost candva sef de filiala in cadrul diviziei de legislatie si reglementari a IRS; Martin Nissenbaum, in varsta de 51 de ani, avocat; Richard Shapiro, in varsta de 58 de ani, de asemenea avocat, si Brian Vaughn, in varsta de 39 de ani, contabil. Nissenbaum si Shapiro au fost eliberati pe o cautiune de un milion de dolari, in timp ce Vaughn a fost eliberat pe o cautiune de 300.000 de dolari.
Toti acuzatii si-au sustinut nevinovatia.
Mai multe capete de acuzare au fost formulate impotriva celor patru, printre care conspiratie in vederea inselarii IRS, evaziune fiscala, redactarea de declaratii false. In cadrul rechizitoriului, Coplan este descris ca avand un rol central in elaborarea planului. Intr-o scrisoare din 2001, Coplan cere unui agent de vanzari sa nu-i consilieze pe clienti in scris cu privire la strategiile schemelor fiscale pentru ca scopul este de a "face strategiile noastre sa para tehnici de investitii cu consecinte avantajoase din punct de vedere fiscal". In rechizitoriu se mai spune ca cei patru stiau ca daca autoritatile descopera schemele frauduloase agentia va ataca in mod agresiv beneficiile fiscale obtinute.
Pentru a ascunde cazurile de frauda fiscala de IRS, cei patru parteneri au creat documente care contineau descrieri false si frauduloase ale motivelor pentru care clientii hotarasera sa se implice in tranzactiile respective.
Conform unor documente depuse in instanta, cei patru parteneri ii determinau pe clienti sa participe la schemele respective prin intermediul unor scrisori obtinute de la firme de avocatura in care acestia erau asigurati ca exista sanse foarte mari ca autoritatile sa nu reuseasca sa atace beneficiile obtinute de pe urma schemelor frauduloase. Scrisorile aveau un rol esential pentru ca IRS putea impune penalitati substantiale in cazul in care beneficiile respective nu erau sustinute de o opinie independenta.
Partenerii incercau sa patrunda pe piata schemelor fiscale, extrem de profitabila, care era deja explorata de alte companii, se arata in rechizitoriu.
Avocatul Michael Garcia declara ca rechizitoriul ii are in vedere pe "profesionistii din sectorul fiscal ale caror fraude costa tara milioane de dolari sub forma de venituri din taxe". Avocatul lui Shapiro a declarat ca autoritatile au pus sub acuzare un om nevinovat. El a aratat ca Shapiro a cooperat timp de cinci ani cu anchetatorii.
Ernst & Young a aratat intr-o declaratie ca cele patru persoane acuzate, dintre care nici una nu se afla in echipa de management a companiei, faceau parte dintr-un grup restrans din cadrul firmei care participa la tranzactii, grup care fusese desfiintat cu ani in urma.
E&Y a mai declarat ca a cooperat cu guvernul inca de la initierea anchetei si a introdus in mod voluntar schimbari in departamentul sau fiscal.

Acuzatiile aduse partenerilor E&Y
Patru fosti si actuali parteneri din cadrul firmei de contabilitate au fost acuzati de crearea unor scheme fiscale prin care-i ajutau pe americanii bogati sa evite plata impozitelor pe venituri de peste 10 mil. $.
Cei patru au inselat IRS, agentia americana de colectare a impozitelor, in perioada cuprinsa intre anii 1998 si 2004 prin promovarea si comercializarea de scheme fiscale frauduloase ce creau impresia falsa ca unii clienti realizau investitii cand in realitate acestia transferau banii dintr-un loc in altul cu singurul scop de a evita plata impozitelor.
Mai multe capete de acuzare au fost formulate impotriva celor patru, printre care conspiratie in vederea inselarii IRS, evaziune fiscala, redactarea de declaratii false.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO