♦ Turcia preşedintelui Erdogan se luptă pe fronturi dintre cele mai diverse: cu „terorişti“ separatişti, cu „terorişti“ financiari, cu „teroarea preţurilor alimentare“ sau cu un stat paralel. Rezultatul este acumularea de datorii şi eforturi mai mari pentru înarmare când economia este în recesiune, iar moneda intră în cădere liberă la cel mai mic şoc.
Turcia, una dintre cele mai mari economii emergente din lume, încă nu are o marcă locală de automobile, însă de săptămâna trecută produce propriul vehicul militar blindat electric. Maşina este livrată de Otokar, cea mai mare companie de apărare privată din ţară şi principalul furnizor al forţelor armate turce. Aceasta produce şi autobuze pentru transportul public şi vehicule de mai multe tipuri pentru industria apărării, scrie Hurriyet Daily News. Exporturile Otokar au crescut cu 99% anul trecut, la 211 milioane de dolari.
Turcia este unul dintre cei mai împortanţi membri ai NATO din regiune, având a doua cea mai puternică armată din alianţă, ieşire la Marea Neagră şi la Marea Mediterană şi învecinându-se cu ţări din Orientul Mijlociu devastate de conflicte armate. Armata turcă este prezentă cu operaţiuni în Siria, Irak şi Afganistan, are o bază în Qatar şi militari staţionaţi în Ciprul de Nord. Anul trecut, cheltuielile pentru apărare ale Turciei au înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din grupul celor mai mari 15 cumpărători de arme din lume, scrie Bloomberg, care citează date publicate de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI). Potrivit acestora, cheltuielile au avansat cu 24%, la 19 miliarde de dolari. Creşterea reflectă povara suplimentară ce apasă pe finanţele ţării creată de incursiunile armate în Siria. De altfel, armata turcă este implicată în cele mai ample operaţiuni în străinătate de după prăbuşirea Imperiului Otoman. Între 2009 şi 2018, cheltuielile militare s-au majorat cu 65%.
Pe cât de mult cresc investiţiile în armată, pe atât de rapid se duce lira turcească în jos. Moneda s-a prăbuşit cu 30% în raport cu dolarul anul trecut. Deşi o depreciere este bună pentru exporturi, pentru că le face mai ieftine pe pieţele internaţionale, reducerea valorii în raport cu moneda americană pune în pericol sănătatea financiară a companiilor turce deoarece multe dintre ele au acumulat datorii în dolari. Colapsul lirei i-a făcut pe turci semnificativ mai săraci. Rata inflaţiei este de 20%, iar inflaţia alimentelor este de 30%.
Robin Brooks, economist-şef la Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), crede că traiectoria lirei reflectă îngrijorările privind natura creşterii economice. Turcia are a şaptea economie ca mărime din Europa, însă una puternic dependentă de bani împrumutaţi, notează Bloomberg. IFI urmăreşte un indicator căruia îi spune „impulsul creditului“ - modificarea trimestrială a creditului nou emis -, pe care-l compară cu creşterea PIB-ului. După această măsură, Turcia se numără printre economiile emergente cele mai dependente de credit, în acelaşi grup cu Columbia, Rusia, Indonezia şi Brazilia. Brooks notează că expansiunea rapidă a creditării în ultimii doi ani, alimentată de garanţiile oferite de guvern pentru credite pentru firme mici şi mijlocii, a dus deficitul de cont curent al ţării la niveluri nesustenabile, ceea ce a contribuit la şubrezirea economiei în 2018, după prăbuşirea lirei. Creditul a reînceput să curgă, pompat mai ales de băncile locale, iar acest lucru apasă din nou pe liră. „Realitatea este că pieţele internaţionale de capital sunt mai puţin dispuse să finanţeze creşterile dependente de datorii şi de aceea, credem noi, expansiunea recentă a creditului a coincis din nou cu creşterea volatilităţii lirei“, spune Brooks. Manevrele politice, cum ar fi un conflict diplomatic cu SUA şi ameninţarea cu un război comercial venită de la Washington, au avut şi ele un rol. Inflaţia puternică şi instabilitatea şi-au lăsat profund amprenta asupra puterii lui Erdogan, partidul acestuia pierzând cele mai populate oraşe în cele mai recente alegeri locale. După acestea, Erdogan a promis „un program economic puternic“, pentru readucerea economiei pe linia de plutire, însă până acum fiecare stimul economic a stimulat şi inflaţia. Ca parte a eforturilor de revenire, guvernul emite obligaţiuni de 3,7 miliarde de euro pentru a susţine capitalul băncilor de stat. Adică se împrumută.
Preşedintele „scrie cecuri pe care economia nu le poate onora“, apreciază revista Foreign Policy. Prăbuşirea lirei face ca băncile să reprezinte o bombă cu ceas.
Mulţi dintre clienţii băncilor s-au împrumutat în dolari când cursul de schimb era la jumătate faţă de cel din prezent. Acum, aceste firme trebuie să câştige de două ori mai multe lire turceşti pentru a-şi putea plăti datoriile faţă de bănci. Pe măsură ce economia încetineşte, obiectivele financiare ale companiilor vor fi tot mai dificil de îndeplinit. Deşi au ajuns deja în situaţia de a fi susţinute de guvern, băncile spun că nu există nicio problemă.
La fel susţin şi autorităţile. Însă dacă lira se scufundă şi mai mult, nota de plată va fi şi mai mare. În cele din urmă, plătitorii de taxe va trebui să suporte povara financiară a creşterii economice pe datorie.
Lira s-a depreciat cu 1,5% faţă de dolar la sfârşitul săptămânii trecute şi cu 7% în aprilie. Banca centrală a indicat zilele trecute că nu ia în considerare majorarea dobânzilor, ceea ar fi pe placul lui Erdogan, dar nu şi a investitorilor. Dobânzi mai mari ar însemna credite mai scumpe, adică o piedică pentru creşterea PIB rapidă pe datorie, presiuni mai mari pe bănci şi probabil o recesiune mai profundă, dar şi inflaţia mai slabă şi reechilibrarea economiei. Guvernatorul băncii centrale Murat Cetinkaya a intervenit ulterior spunând că instituţia poate majora dobânzile dacă inflaţia accelerează neaşteptat. De asemenea, Cetinkaya a recunoscut că banca centrală s-a împrumutat pentru a-şi creşte rezervele valutare, adică muniţia folosită pentru apărarea lirei.
La sfârşitul lunii martie, datoria guvernamentală brută a Turciei s-a situat la aproape 209 miliarde de dolari (40% din PIB), în creştere cu peste 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale. Datoria brută include datoriile instituţiilor din sectorul public, ale băncii centrale, ale companiilor private şi gospodăriilor. Circa 46% din această datorie este denominată în monedă străină.
