Cu acces la nouă dintre cele mai lungi râuri din Europa, străbătută de Dunăre, cu o deltă uriaşă şi deschidere la Marea Neagră, cu lacuri naturale şi de acumulare, cu izvoare, cu munţi care opresc norii şi înmagazinează precipitaţii, România se poate considera o superputere a apei. Şi, mai important, a apei dulci. La fel pot fi considerate, într-o anumită măsură, şi celelalte state din Europa de Est.
Cu toate acestea, secetele din ultimii ani au arătat că apa dulce poate fi o resursă naturală limitată şi dacă penuria deja periodică de apă - datorată secetei hidrologice şi meteorologice – persistă, se poate ajunge în situaţia ca industria, producţia de energie, agricultura, turismul, consumul din gospodării şi conservarea naturii să intre în competiţie unele cu altele pentru preţiosul lichid.
Aşa crede Judge Tibor, decan la Facultatea de ştiinte ale apei din cadrul Universităţii Naţionale de Servicii Publice din Budapesta. El vorbeşte pentru ziarul Magyar Nemzet despre Ungaria, dar informaţiile pe care le aduce sunt de interes pentru toate statele din Europa de Est pentru că seceta n-a iertat pe nimeni.
Şi cum toate aceste ţări concurează între ele pentru materii prime, muncitori, talent şi investiţii, şi cum mai toate îşi dezvoltă sectoare economice mari consumatoare de apă cum ar fi industria bateriilor pentru maşini electrice şi agricultura, nu ar fi de neimaginat ca între state, acolo unde geografia o permite, să apară şi o concurenţă pentru apă. Ungaria este o superputere a apei dacă este avut în vedere volumul de lichid primit împărţit la populaţie.
Însă sursele interne regenerabile de apă sunt pe penultimul loc în Uniunea Europeană, dacă sunt excluse apele râurilor. Principala sursă internă de apă dulce sunt precipitaţiile, pe care schimbările climatice nu le fac să scadă, ci să devină din ce în ce mai imprevizibile. Circa 90% din precipitaţii cad în doar 60-70 de zile. Aceasta înseamnă că inundaţiile şi seceta pot lovi aceeaşi zonă în perioade diferite din an. În ultimii ani, în Ungaria o bună parte din apa folosită în economie a fost consumată de industrie, pe dezvoltarea căreia guvernul insistă puternic.
Dar din ce în ce mai multă nevoie de apă au şi agricultura, conservarea naturii şi chiar turismul. Fără apă suficientă, performanţele industriei şi agriculturii scad. Nivelul apei din lacul Balaton, una dintre cele mai importante zone turistice din Ungaria, este monitorizat în permanenţă, popularitatea pescuitului este în creştere, iar pe Tisa sunt amenajate plaje. Râul are adesea un nivel prea scăzut pentru a mai fi folosit pentru transport.
Pentru că modelele climatice indică secete prelungite tot mai dese vara şi cantităţi de precipitaţii mai mari iarna, spune Tibor Bíró, o soluţie pentru asigurarea apei este creşterea suprafeţelor umede. Acest lucru ar ajuta şi la formarea de precipitaţii locale vara. De asemenea, este important să se discute despre reţinerea apei în bazinele râurilor şi în lacuri de acumulare. Ar fi o soluţie eficientă pentru economie, dar distrugătoare pentru mediu.
Iar relieful nu-i permite Ungariei să construiască uşor lacuri de acumulare. Cu toate acestea, în Ungaria au început pregătirile pentru construirea unei facilităţi de stocare a energiei prin pomparea apei în lacuri de acumulare în regiunea Borsod, aproape de graniţa cu Slovacia. Este primul proiect de acest fel din Ungaria. Bulgaria a anunţat două proiecte de acelaşi gen anul trecut.
Ungaria are o strategie naţională pentru apă pe care şi-a actualizat-o în 2017. Are chiar şi o diplomaţie a apei prin care se asigură că lichidul rămâne pe agenda de discuţii internaţională. Cu toate acestea, reindustrializarea forţată condusă de guvernul de la Budapesta stârneşte temeri că ungurii vor rămâne fără apă bună de băut.
Circa 95% din apa potabilă a Ungariei este captată din surse subterane, potrivit WWF. Iar această ţară stă bine, în comparaţie cu unii vecini, la eficienţa sistemului de transport al apei prin conducte. În Europa de Est, cu ţevile ciuruite, cele mai ineficiente sunt România şi Bulgaria. Cehia pierde doar 15% din apa furnizată consumatorilor, ponderea scăzând de la an la an. Este rezultatul cheltuielilor pe măsuri anti-secetă. În 2023, aceste cheltuieli s-au ridicat la 26,8 miliarde coroane (aproximativ un miliard de euro).
Media anuală din intervalul de cinci ani anterior este de 16 miliarde coroane, potrivit brnodaily.com. Prin strategia cehă anti-secetă, guvernul furnizează resurse de finanţare pentru, spre exemplu, păşunat şi metode de agricultură sustenabile şi cultivarea de plante alimentare care îmbunătăţesc solul şi previn eroziunea. Din banii cheltuiţi anul trecut, un miliard de coroane s-au dus pe refacerea mediului natural şi managementul apei de ploaie.
Cu jumătate de miliard de coroane au fost refăcute heleştee şi lacuri mici. De asemenea, din bugetul pe 2023 a fost finanţată construcţia a 128 de kilometri de conducte pentru apă, a cinci staţii de purificare a apei, a 167 de kilometri de sisteme de canalizare şi a 59 de staţii de tratare a apei uzate. Polonia, descrisă în urmă cu câţiva ani ca uscatul Europei, are şi ea o strategie pentru apă.
Un punct central al acesteia, prezentat anul trecut, este creşterea gradului de retenţie a apei de la 7% pe an la 20%, media în UE fiind de 15%. Aceasta implică proiecte la scară naţională: construirea a 400 de rezervoare, modernizarea a 50.000 de kilometri de canale şi prioritizarea surselor de apă pentru zone agricole cruciale. Oficialul care a prezentat acest plan în 2023, viceministrul infrastructurii Marek Gróbarczyk, a avertizat că viitorul va aduce o luptă pentru apă.
