Business Internaţional

Spania s-a împrumutat mai ieftin după aprobarea pachetului financiar pentru Grecia

Spania s-a împrumutat mai ieftin după aprobarea pachetului financiar pentru Grecia

Autor: Marius Oncu

21.02.2012, 13:38 168

Spania a refinanţat marţi datorii pe termen scurt la un cost în scădere puternică faţă de licitaţia precedentă, din ianuarie, acesta fiind primul test pentru o ţară de la periferia zonei euro după aprobarea celui de-al doilea pachet de ajutor financiar pentru statul elen, potrivit Reuters.

Trezoreria Spaniei a vândut titluri pe trei luni în valoare de 1,7 miliarde de euro şi pe şase luni de 764 milioane de euro. În total, fondurile atrse prin cele două emisiuni se apropie de limita maximă a intervalului de 1,5-2,5 miliarde de euro vizat de Trezorerie.

Ambele tipuri de titluri au înregistrat scăderi de randamente faţă de ianuarie, când au fost vândute ultima dată maturităţi similare.

Randamentul mediu la titlurile pe trei luni a scăzut de la 1,285% în ianuarie la 0,396%, în timp ce pentru cele la şase luni a coborât de la 1,847% la 0,779%.

Cererea din partea investitorilor a depăşit de patru ori oferta la titlurile pe trei luni şi de 10,2 ori la cele pe şase luni.

Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat marţi cel de-al doilea acord de salvare a Greciei de la faliment, de 130 miliarde euro, care cuprinde în principal fonduri pentru realizarea conversiei de obligaţiuni deţinute de creditorii privaţi şi pentru recapitalizarea băncilor elene.

AFACERI DE LA ZERO