Business Internaţional

SUA se alătură corului de voci care solicită obligaţiuni comune europene. Germania se opune vehement

SUA se alătură corului de voci care solicită obligaţiuni comune europene. Germania se opune vehement

Foto: AFP

Autor: Andrei Cîrchelan

04.06.2012, 00:06 535

În timp ce criza datoriilor din zona euro se aprofundează, iar efectele ei se fac simţite la nivel global, ochii lumii se îndreaptă spre liderii europeni. SUA critică Europa şi în special Germania pentru faptul că nu face destul pentru a combate criza.

Cancelarul german Angela Merkel, în schimb, refuză soluţia considerată optimă de către ceilalţi lideri europeni, şi anume emiterea de obligaţiuni comune pe zona euro, potrivit Bloomberg.

Criza europeană a fost in­dicată săptămâna trecută drept motivul principal pentru listări eşuate pe bursă, productivitate scăzută în China şi o majorare a ratei şomajului în SUA. Soluţia văzută de majoritatea decidenţilor drept cea mai eficientă, emiterea de obligaţiuni pentru întreaga zonă euro, este refuzată de Mer­kel, care spune că nu va accepta "sub nicio formă" emiterea de euroobliga­ţiuni susţinute de Germania.

Într-un discurs de campanie electorală, preşedintele american Barack Obama spunea recent că ocuparea forţei de muncă în SUA creşte lent în principal din cauza "Europei şi a norului care vine de peste Atlantic", după care a adău­gat că economia globală a fost slăbită de acest nor. "Europa se confruntă cu o criză semni­ficativă pentru că nu a luat destule măsuri decisive pentru a contra­cara provocarea", a mai spus Obama.

Viziunea americană asupra soluţiilor pentru criză a fost pro­movată în Europa de secretarul de stat Lael Brainard. Aceasta a avut întâlniri cu oficiali guvernamentali din Atena, Madrid, Paris, Frank­furt şi Berlin.

"Vin unii şi solicită euro­bonduri, spunând că nu avem nevoie decât de dobânzi egale, după care totul va fi în regulă", a spus cancelarul în faţa membrilor partidului ei, Uniunea Creştin-De­mocrată, adăugând că în realitate e nevoie de o reformă economică pentru a rezolva lipsa de compe­titivitate din Europa.

Merkel, liderul celui mai mare contribuitor la pachetele de salvare pentru Grecia, Por­tugalia şi Irlanda, este un jucător central în eforturile de a rezolva o criză care împlineşte trei ani deja. În timp ce Spania se luptă pentru a evita nevoia de ajutor financiar extern, SUA se alătură Băncii Centrale Europene, Italiei şi Franţei în presiunea aplicată ca Merkel "să facă mai mult" pentru a preveni contagiunea crizei economice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO