Micul Mare Ducat de Luxemburg poate fi străbătut cu maşina de la un capăt la celălalt în doar două ore, printre podgoriile de pe lângă râul Moselle, prin văile Ardenilor şi încântătoarele sate dominate de castele şi cu ferme vechi în centru, scrie BBC.
Însă un luxemburghez poate petrece două ore doar făcând naveta la şi de la locul de muncă din capitală, oraşul Luxembourg, deoarece traficul congestionat este o problemă majoră. Începând cu 1 martie 2020, călătorii nu vor mai plăti niciun ban pentru utilizarea trenurilor, tramvaielor şi autobuzelor care traversează micul paradis fiscal înghesuit între Germania, Franţa şi Belgia. De această mutare vor beneficia cei 602.000 de rezidenţi ai Marelui Ducat şi 175.000 de muncitori transfrontalieri, precum şi aproximativ 1.2 milioane de turişti, câţi vizitează ţara anual.
În ultimele patru decenii, populaţia luxemburgheză a crescut cu aproape 240.000 de persoane. Forţa de muncă s-a majorat de la 161.000 persoane în 1998 la 427.000 în 2018, alimentată parţial de o creştere de 168% a numărului de lucrătorilor transfrontalieri. Marele Ducat are cel mai mare număr de autoturisme pe cap de locuitor din UE.
Mai mult de 60% dintre navetişti îşi folosesc maşinile pentru a ajunge la locul de muncă, în comparaţie cu doar 19% care utilizează transportul public.
Cu toate acestea, reducerea congestionării traficului şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu nu sunt principalele cauze ale iniţiativei gratuităţii transportului public, spune ministrul pentru mobilitate şi lucrări publice François Bausch. „Aceasta este în primul rând o măsură socială“, spune el.
„Obiectivul este acela de a opri adâncirea decalajului dintre bogaţi şi săraci. Pentru persoanele cu salarii mici, cheltuielile de transport sunt importante, prin urmare, este mai uşor să oferim transport gratuit tuturor.“ Luxemburg este considerată cea mai bogată ţară din lume. Totuşi, 13% dintre angajaţi şi aproape 10% dintre pensionari sunt expuşi riscului sărăciei.
Fatima Braga face curat în locuinţe în timpul zilei şi în birouri seara pentru salariul minim. În timpul pauzelor dintre locurile de muncă, se duce acasă să aibă grijă de câinele ei. „Transportul liber m-ar ajuta să economisesc o mulţime de bani prin reducerea cheltuielilor cu maşina“, spune ea.
„Cu toate acestea, pentru că mă deplasez de mai multe ori pe zi de la domiciliu până în alte locuri, aş petrece cel puţin o oră şi jumătate în fiecare zi în autobuz, faţă de 50 de minute cu maşina.“
Pentru cei aflaţi într-o categorie de venituri mai mari, schimbarea modului de transport pare mai puţin probabilă. Anne Klein predă limba germană la un liceu din Lamadeleine, la 30 km de casa ei din capitală. Dimineaţa, călătoria ei durează 30 de minute, pentru că evită orele cu trafic intens. Dacă se întoarce la şcoală mai târziu după-amiaza, după ce încep orele de vârf, îşi dublează timpul de călătorie - totuşi nu este tentată să schimbe maşina cu trenul.
„Mi-ar trebui o oră pentru a merge la muncă. Şi trebuie să schimb trenul, care mă aduce la şcoală fie prea devreme, fie prea târziu“, explică ea. În plus, trebuie să transporte cărţi cu o greutate apreciabilă. „Chiar dacă este mai scump, maşina rămâne cea mai convenabilă alternativă de transport pentru mine“, spune ea.
Guvernul intenţionează să investească în infrastructura de transport, iar noua sa strategie de mobilitate, Modu 2.0, prevede o reţea de transport public care transportă cu 20% mai multe persoane până în 2025, cu congestie redusă în orele de vârf. Planul include modernizarea reţelei feroviare, conexiuni transfrontaliere mai bune şi noi centre de schimb de tren-tramvai-autobuz, cu investiţii de stat de 2,2 miliarde de euro până în 2023. Pare cam scump - mai ales dacă veniturile din bilete vor disparea.
Cu toate acestea, transportul public este deja puternic subvenţionat - un bilet pentru două ore costă 2 euro, iar unul de clasa a doua pentru o zi este 4 euro -, şi mulţi oameni îl primesc gratuit: persoanele sub 20 de ani, studenţi sub 30 de ani, persoane cu venitul minim garantat, spre exemplu.
Veniturile anuale din tarife, de 41 de milioane de euro, acoperă mai puţin de 10% din costurile de 491 de milioane de euro de operare a reţelei. În paralel, guvernul intenţionează să revizuiască legislaţia care permite lucrătorilor să deducă din factura lor anuală o sumă forfetară pentru cheltuielile de călătorie. Această măsură ar putea contribui, eventual, la refacerea bugetului de stat şi va aduce până la 115 milioane de euro anual, deşi detaliile nu sunt încă clare.
Fred Tiné, un lucrător bancar care se deplasează de la Mondorff, în Franţa, în Luxemburg, ar putea fi unul dintre cei care pierd. În prezent, el deduce 2.079 de euro din cheltuielile de călătorie din declaraţia sa anuală de impunere pentru naveta zilnică de 45 de kilometri, de 26 de minute, spre muncă.
„Dacă aş folosi zilnic transportul public, aş economisi aproximativ 2.000 de euro pe an“, spune el. „Dar mi-ar trebui 1,5-2 ore pentru a acoperi distanţa cu autobuzul sau trenul care circulă din oră în oră. Şi dacă pierd autobuzul de 19:35, nu am altă alternativă decât să iau un taxi acasă. Transportul public din Luxemburg chiar are nevoie de îmbunătăţiri.“
Sindicatele naţionale din transport se opun planului. „Gratuitatea transportului ar putea duce la o creştere a vandalismului“, a declarat MylËne Bianchy, preşedintele sindicatului feroviar Syprolux. „Oamenii îl vor aprecia mai puţin şi vandalismul va creşte.“ Sindicatele se tem, de asemenea, că schema va duce la concedieri. Însă Bausch spune că nimeni nu va fi concediat. „Inspectorii de bilete şi personalul de ghişeu vor rămâne la bord şi în staţii şi vor fi redirecţionaţi către sarcini de informare şi de securitate.“
