Stat puternic sau sărac, preţul pâinii este o chestiune politică şi socială delicată. Ţări ca Iranul sau Egiptul, dependente de importul de grâu, sunt obligate să scumpească pâinea subvenţionată, cu preţul neliniştii sociale, în timp ce Rusia, cel mai mare furnizor al lumii, descurajează exporturile de grâu pentru a preveni scumpirea celui mai banal aliment.
Când pâinea este ieftină, dă senzaţia de siguranţă, mai ales în ţările cu venituri mici, dar când se scumpeşte, creează necazuri chiar şi în economiile mari. Pâinea este cel mai banal aliment, însă are o valoare mare atât culturală, cât şi economică şi socială şi de aceea guvernele şi alte instituţii îi dau cea mai mare atenţie. Scumpirile din timpul pandemiei şi din timpul inflaţiei care accelerează în paralel cu revenirea economică arată cum problemele dintr-o parte a lumii aduc necazuri în altă parte.
SUA sunt cea mai mare economie a lumii, însă scumpirea pâinii acolo în vremea pandemiei nu a rămas neobservată. În unele locuri, pentru anumite sortimente, preţurile au crescut şi cu până la 30% în doar şase luni, potrivit datelor statistice oficiale, citate de revista Wired. Printre cauze au fost identificate costurile mai mari cu logistica, cu munca şi cu materiile prime.
Scumpirea pâinii a fost un semnal de alarmă privind inflaţia alimentelor de bază, o problemă mai ales pentru că zeci de milioane de americani au devenit în timpul crizei şi au rămas clienţi ai băncilor de alimente.
Pâinea, sau mai exact preţul acestui aliment, a devenit un indicator al bunăstării şi puterii economice. Spre exemplu, cele mai recente date ale Eurostat, din 2019, arată că preţurile pâinii şi cerealelor din Uniunea Europeană sunt în cel mai scump stat de trei ori mai mari decât în cel mai ieftin. Astfel, în Danemarca pâinea costă cu 50% peste media UE, în vreme ce în România preţurile sunt cu 50% sub medie.
Danemarca este una dintre cele mai bogate naţiuni europene. România este considerată al doilea cel mai sărac stat, după Bulgaria.
Pe cealaltă parte a globului pământesc, Noua Zeelandă nu este nici de departe un stat sărac. Dar şi acolo creşterea preţurilor produselor de pe lista de cumpărături de zi cu zi nu poate fi lăsată nebăgată în seamă. Unele ziare scriu că populaţia plăteşte prea mult pentru mâncare, în timp ce o anchetă guvernamentală a confirmat majorările de preţuri.
Îngrijorătoare este scumpirea cărnii de vită, dar a fost remarcată şi scumpirea pâinii, chiar şi a celei mai ieftine - tradiţionala „franzelă de un dolar“ , care riscă să nu mai coste un dolar.
Sortimentul a fost introdus pe rafturi în 2014 şi a fost atât de popular încât a tras în jos preţurile altor sortimente. Franzela de un dolar a devenit rapid preferata studenţilor, a familiilor cu mulţi copii şi a celor atenţi la costuri. Iranienii, naţiunea unei ţări închise şi cu resurse limitate, au cumpărat în iulie cu 30% mai puţină pâine din cauza creşterii preţurilor, scrie Iran International, o platformă de ştiri britanică.
Iranienii cumpără mai puţină pâine de când guvernul a majorat preţurile făinii subvenţionate şi a permis brutarilor să ceară mai mult pentru toate sortimentele. În aceste condiţii, pâinea s-a scumpit cu 12-30%. În Iran există două feluri de producători de pâine: cei care primesc făină subvenţionată şi sunt obligaţi să respecte indicaţiile de preţuri ale executivului şi cei care ţintesc nivelurile de sus ale pieţei şi-şi stabilesc singuri preţurile. Majoritatea celor din clasa de mijloc şi a celor cu salarii cumpără pâinea mai ieftină, de la brutăriile subvenţionate.
Ziarul Hamshahri notează că o familie cu cinci membri cheltuie pe pâinea pentru o lună echivalentul a 20 de dolari, aceasta când mulţi câştigă salarii de până la 100 de dolari pe lună. Inflaţia alimentară din Iran este de peste 60%. În Egipt, o ţară aflată sub asistenţa financiară a FMI, preşedintele Abdel Fattah al-Sisi încearcă primele scumpiri ale pâinii din ultimii 44 de ani. Pâinea este un aliment subvenţionat acolo. Al-Sisi nu a dat încă repere de preţ şi a explicat că banii astfel obţinuţi vor fi folosiţi pentru finanţarea unui program de oferite de mese în şcoli. Dar şi aşa intenţia a creat nelinişte deoarece de pâinea zilnică depinde siguranţa alimentară a multora: circa 30% dintre egipteni trăiesc cu mai puţin de 55 de dolari pe lună.
Preţurile pâinii sunt o chestiune sensibilă în Egipt deoarece majorărilor de preţuri din 1977 le-au urmat revolte mortale. Iar primăvara arabă s-a produs pe fundalul scumpirii cerealelor. În Egipt, de programul de subvenţione a pâinii beneficiază circa două treimi din cei 100 de milioane de locuitori şi ajută la prevenire nemulţumirii populare, scrie Reuters.
„Şi cum vom mai trăi? Şi cu ce-l vom mai hrăni şi pe copilul fratelui mort?“ se vaită Wafaa Bakr, locuitor al Shubra El-Kheima, cartier notoriu pentru sărăcie din Cairo. Pâinea subvenţionată - 1,8% din cheltuielile statului, se dă pe cartelă - este mâncarea de bază a văduvelor şi orfanilor care nu au niciun venit, spun criticii preşedintelui. „Este incredibil cum 20 de franzele costă cât o ţigară“, le-a răspuns preşedintele.
Economiştii cer guvenului să elimine subvenţiile pentru a moderniza economia. Iar subvenţiile cântăresc acum mai mult în buget din cauza scumpirii generalizate a grâului. Egiptul, ca şi Iranul, este unul din cei mai mari importatori şi consumatori de cereale. Una din principalele surse de importuri de grâu, pentru ambele state, este Rusia, dar acolo guvernul a restricţionat exporturile pentru a stopa creşterea preţurilor pe piaţa internă.
Brutăriile ruseşti au anunţat scumpiri de până la 10% începând cu august. Rezultatul este reducerea de 5 ori a importurilor de grâu rusesc în Egipt în iunie faţă de aprilie. Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, o superputere militară şi un jucător de talie mare pe scena geopolitică. Dar şi acolo preţul mâncării este o chestiune politică delicată. Cu atât mai mult este preţul pâinii.
