Business Travel

Grecia se pregăteşte cu teamă să-şi redeschidă plajele în vremea pandemiei

Grecia se pregăteşte cu teamă să-şi redeschidă plajele în vremea pandemiei

Autor: Catalina Apostoiu

24.05.2020, 19:45 4772

Grecia este una dintre rarele poveşti de succes în combaterea coronavirusului, dar ar putea suferi un uriaş impact financiar fără turism, scrie Financial Times.

Turiştii care vor alege arhipelagul grecesc pentru a-şi petrece vacanţa de vară din acest an vor descoperi probabil că tradiţionalul pachet de vacanţă a fost dat peste cap de pandemie. În urma interdicţiei impuse de guvernul grec de vizitare a insulelor, unele dintre cele mai populare destinaţii europene au rămas pustii la începutul unui sezon care are o importanţă majoră pentru economia Greciei. Acum, hotelierii speră că lucrurile se vor schimba în momentul în care Grecia se va redeschide pentru turişi la începutul lunii iulie.

„Anul trecut am suferit de supraturism şi discutam cum îl putem controla. Acum, avem zero turism, dar cel puţin am scăpat de Covid. Marea întrebare este dacă acest sezon poate fi salvat“, spune Antonis Iliopoulos, preşedinte al asociaţiei hotelierilor din Santorini, una dintre cele mai populare insule ale Greciei.

Până acum, Grecia a fost o rară poveste de succes în lupta con­tra coronavirusului. Ţara a luat măsuri drastice devreme, in­trând în carantină totală pe 16 martie, la 13 zile după con­firmarea primului caz de coronavirus. „Premierul a acţionat foarte rapid şi a luat deciziile corecte mult mai devreme decât au făcut-o alte ţări“, potrivit lui Elias Mossialos, profesor de politică în domeniul sănătăţii şi consilier al guvernului grec. Dar ţara riscă în continuare să sufere din punct de vedere fi­nan­ciar, mai ales că oficialii europeni au temperat spe­ran­ţe­le că vacanţele de vară se vor desfăşura în mod normal pe con­ti­nent.

Chiar dacă sezonul turistic s-ar relua până în iulie, PIB-ul ar scădea totuşi cu aproximativ 4% în acest an, potrivit guvernatorului băncii centrale a Greciei, Yannis Stournaras. Dacă sectorul s-ar prăbuşi, PIB-ul ar scădea cu până la 8%.

În condiţiile în care contribuţia indirectă a sectorului la PIB este de peste 20%, iar acesta reprezintă un sfert din rata de ocupare a forţei de muncă a ţării, hotelierii cer restartarea de urgenă a turismului. Aeroporturile greceşti se redeschid traficului internaţional în această lună, dar nu este clar când vor fi reluate zborurile directă către principalele insule. Fără zboruri regulate din Germania şi UK, Grecia ar putea suferi o scădere cu 70% a numărului de turişti, potrivit mai multor hotelieri.

Deloitte avertiza recent că dacă pandemia va continua în 2020, multe hoteluri din Grecia ar putea falimenta.

Deşi hotelurile îşi aşteaptă primii oaspeţi pe 1 iulie, din cauza regulilor de distanţare socială rata de ocupare va fi limitată la 50%.

Kyriakoula Tsouni, proprietar al unui hotel renumit din Santorini, spune că mulţi clienţi care şi-au anulat rezervările în februarie au acceptat un voucher valabil timp de 18 luni în locul returnării sumei plătite.

 
AFACERI DE LA ZERO