Business Travel

Sectorul HoReCa a crescut cu peste 15 miliarde de lei datorită voucherelor de vacanţă distribuite bugetarilor

Sectorul HoReCa a crescut cu peste 15 miliarde de lei...

Autor: Bianca Ciocotisan

23.08.2018, 12:04 970

Sectorul hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor (horeca) anunţă pentru 2018 rezultate în creştere, peste 15 miliarde de lei, impulsionat de voucherele de vacanţă, arată o analiză a firmei de consultanţă Frames.

„Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.

Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.

Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.

„Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.

Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.

De asemenea, Capitala este urmată de judeţele Constanţa (1403 firme în Horeca), Cluj (768 firme), Braşov (608 companii), şi Timiş (696), cu ponderi între 4 şi 12%.

Potrivit celor mai noi date comunicate de Institutul Naţional de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, la nivelul întregii ţări, în primul semestru, au însumat 3,51 milioane (o creştere de 5,1% faţă de cele înregistate în S1 din 2013), cele mai multe (76,1%) aparţinând turiştilor români. De asemenea, ponderea turiştilor străini a fost de 23,9%, apropiată de datele consemnate în primele şase luni din anul anterior.

„Voucherele de vacanţă au stimulat semnificativ piaţa turismului românesc. În aceste zile, mare parte din hotelieri raportează sold-out, mulţi înregistrând rezervări de până la 60-80% inclusiv pentru luna septembrie”, reiese din raport.

ANAT a anunţat, recent, că între ianuarie şi iunie 2018 au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie şi în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro, această sumă fiind de cinci ori mai mare faţă de cea din 2017.

Potrivit analiştilor de la Frames, lansarea voucherelor de vacanţă are însă şi efecte neaşteptate: „dincolo de afluenţa de turişti şi de creşterea tarifelor de cazare, sectorul restaurantelor resimte o scăpare a acestui sistem – faptul că voucherele sunt dedicate serviciilor de cazare şi nu pot fi folosite independent, precum tichetele de masă”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO