Anul 2020 a fost marcat de o criză apărută de nicăieri, care a venit într-o formă puţin aşteptată, o pandemie.
Mulţi întreabă cum a fost posibil ca în secolul XXI - când maşinile merg singure, când a merge cu a vionul a devenit ceva comun, când graniţele sunt deschise larg în Uniunea Europeană, când tehnologia preia controlul vieţii, când telefonul mobil a ajuns un drog, când speranţa de viaţă a depăşit 80 de ani - lumea occidentală să fie lovită de o asemenea pandemie, iar cele mai sigure măsuri de salvare de la infectarea cu Covid-19 să fie purtatul măştii, spălatul pe mâini, carantina în casă, ca acum 100 de ani.
Tot ce scriam la începutul lui 2020 a fost dat peste cap de această pandemie, care a adus cu ea cea mai violentă criză economică din istorie în trimestrul al 2-lea (nici în război nu s-a întâmplat ca economiile să fie închise aproape în totalitate).
Creşterea economică nu a continuat, iar deficitele macro nu s-au corectat, ci dimpotrivă; Isărescu nu a lăsat cursul să treacă peste 5 lei/euro; creşterea pensiilor a fost mai mică; presiunea salarială a dispărut odată ce a venit criza; creşterile din IT s-au atenuat, iar companiile nu au mai fost atât de darnice, dar din motive de criză; Bursa a avut un nou an de creştere, dar după prăbuşirea din martie; Hideroelectrica nu s-a listat pe Bursă şi nici nu a cumpărat CEZ, care s-a dus la un fond australian de investiţi;, EXXON nu a vândut nimănui încă participaţia la proiectul de gaze din Marea Neagră; vânzările de afaceri româneşti au continuat pentru cei care au primit oferte clare; piaţa rezidenţială nu a crescut ca preţuri, iar vânzările de apartamente s-au redus din cauza crizei; şi nici nu a fost război între americani şi Iran.
Toate ţările occidentale au fost nevoite să accelereze printarea de bani - de la zeci de miliarde s-a ajuns la sute de miliarde şi acum chiar trilioane - pentru a ţine ţările în viaţă, pentru a ţine angajaţii acasă prin celebrul şomaj tehnic, pentru a da bani oamenilor ca să-şi plătească chiria (în America) ca să nu fie aruncaţi în stradă şi apoi să dea foc la tot ce întâlnesc în jur, pentru a evita falimentele răsunătoare ale marilor companii de aviaţie, pentru a ţine funcţionale pieţele financiare şi a nu se înregistra crize de lichiditate şi, nu în ultimul rând, pentru a ţine sistemul medical cât de cât în funcţiune după avalanşa de cazuri Covid-19.
Măsurile luate în România nu au fost cu mult diferite faţă de cele luate în Uniunea Europeană, doar banii au fost puţin diferiţi, în funcţie de posibilităţi:
- BNR a redus de 3 ori dobânda de referinţă, de la 2,5% la 2%, apoi la 1,75% şi apoi la 1,5%. Prima scădere a dus la reducerea ROBOR-ului, ceea ce a dus la scăderea cu 30% a ratei la bancă. Dar impactul imediat a fost pe piaţa secundară a titlurilor de stat, acolo unde se tranzacţionează percepţia investitorilor faţă de România, faţă de probabilitatea unui stat de a intra sau nu în faliment. După ce BNR a redus dobânda şi a declarat că va interveni să cumpere titluri de stat pe piaţa secundară, randamentul acestora a scăzut de la 6,1% la 4%, ceea ce a permis Ministerului de Finanţe să se împrumute ca să finanţeze cheltuielile statului. La începutul crizei şi a perioade de lockdown au fost 2-3 săptămâni mai tensionate între Ministerul Finanţelor şi bănci pentru a achiziţia titlurilor de stat la dobânzile oferite de Florin Cîţu, ministrul finanţelor.
- BNR a asigurat lichiditate continuă băncilor prin toate operaţiunile, astfel încât retragerile de bani ale populaţiei să se desfăşoare fără probleme. A fost un moment mai tensionat în privinţa alimentării cu cash în euro a sistemului bancar pentru asigurarea retragerilor în valută, dar situaţia s-a rezolvat.
- Cursul valutar a rămas extrem de stabil, mult prea stabil (cred că BNR ar fi avut o bună şansă să ducă cursul peste 5 lei/euro fără să dea prea multe explicaţii, având în vedere criza). Isărescu a preferat să menţină stabilitatea cursului, asftfel încât euro nu a crescut nici cu 5% în acest an, creştere care este sub rata inflaţiei, de 2,3%.
- Confruntându-se cu o lichiditate semnificativă, având în vedere că economisirea a crescut, băncile au redus dobânzile la depozite chiar sub rata inflaţiei. Bineînţeles că nu toate.
- Profitând de scăderea dobânzilor la depozitele în lei din partea băncilor, Ministerul Finanţelor a scos la vânzare titluri de stat în lei şi euro cu o dobândă peste sistemul bancar - 4% pe 3 ani, 4,5% pe 5 ani - dar nu a dizlocat sume importante, doar câteva miliarde de lei. Au fost persoane fizice, investitori care au speculat aceste dobânzi mari la titluri de stat Fidelis destinate populaţiei şi au investit sume mari (în tranşa din august un singur investitor a pus un ordin de 400 de milioane de lei). Prin listarea la Bursă, cei care au investit în aceste titluri de stat au înregistrat imediat un câştig prin creşterea randamentului. Să poţi să câştigi 1% la titluri de stat când dobânzile sunt 0%, este un lucru foarte bun.
- Bursa, care nu are însă o pondere importantă în PIB ca în Vest, s-a prăbuşit când a venit criza dar apoi a crescut, iar acum, pe final de decembrie, a recuperat toată pierderea şi probabil va închide pe plus. Cine a avut nervi să cumpere acţiuni în martie sau început de aprilie, poate să marcheze acum un câştig de 30-50%.
- Economia României a rezistat mult mai bine decât prognozele analiştilor din primăvară, care vedeau o scădere economică cuprinsă între 7-9%, după cum se închisese economia în martie, aprilie şi mai. Scăderea economică va fi cuprinsă între 4-5%, ceea ce, în condiţiile acestei crize, este o reducere rezonabilă, chiar bună.
- Cifra de afaceri totală din economie probabil că va închide 2020 cu o scădere cuprinsă între 10-20% având în vedere scăderea încasărilor, reducerea cererii şi impactul crizei în fiecare produs sau serviciu livrat.
- Amânarea plăţii ratelor la bancă - prin moratoriul aprobat de guvern - a redus presiunea pe o bună parte dintre companii, pe cele afectate direct de criză şi pe cele care erau furnizori de produse şi servicii pentru aceste businessuri. Amânarea a fost şi pentru persoanele fizice, având în vedere că peste 1 milion de angajaţi români au intrat în şomaj tehnic, cu plata de către stat a maxim 75% din salariul mediu pe economie, nu din salariul lui. În total, suma amânată la plată depăşeşte 47 de miliarde de lei, adică aproape 10 miliarde de euro, reprezentând 16% din totalul finanţărilor bancare.
- Programul IMM Invest - de garantare a creditelor pentru companii date de către bănci - a ţinut în viaţă creditarea bancară către companiile private româneşti mici şi mijlocii, care s-ar fi prăbuşit mai rău ca în 2008. Până în prezent, băncile au creditat deja aceste companii cu 10 miliarde de lei, faţă de 16 miliarde de lei, cât a aprobat Fondul de Garantare.
- Celelalte programe de finanţare pentru companii încă nu s-au aşezat bine pe piaţă, rezultatele urmând să se vadă în 2021.
- Piaţa imobiliară a rezistat mai bine decât în 2008, dar puţin diferit: preţurile apartamentelor şi terenurilor nu prea au scăzut, dar în schimb s-a redus semnificativ volumul tranzacţiilor, pentru că toată lumea stă în expectativă. Dar pentru că deplasările s-au prăbuşit, pentru că nu mai există turism, pentru că nu mai există Airbnb, pentru că nu mai sunt studenţi, piaţa chiriilor a scăzut semnificativ. Numărul de clienţi s-a redus dramatic, iar chiriile au coborât cu 20-30%, asta dacă mai găseşte cineva clienţi.
- HoReCa - Hoteluri, Restaurante, Cafenele - este la pământ din cauza interdicţiilor date de autorităţi, iar între 30-50% dintre aceste businessuri nu se vor mai redeschide în forma în care au fost prinse de criză. Deşi are o pondere destul de redusă în economie, numai 2%, acest sector angajează 400.000 de oameni, adică 10% din numărul angajaţilor din sectorul privat. Impactul s-a văzut la alegerile parlamentare din decembrie, când o parte dintre angajaţii din acest sector au votat cu AUR, care promitea redeschiderea restaurantelor.
Hotelurile s-au prăbuşit pentru că nu au mai avut clienţi şi nici nu prea au. Pentru hotelurile care mai sunt deschise, pentru că multe au tras obloanele până în martie-aprilie 2021, gradul de ocupare este între 10-15%, ceea ce înseamnă că pierd bani în fiecare zi. Acoperirea pierderilor va veni din ajutoarele date de stat.
- Industria, cu o pondere de 20% în economie, a rezistat mai bine decât aşteptările, mai ales după ce Dacia, Ford, fabricile de componente auto au revenit la lucru, cu comenzi puternice din spate. Bineînţeles că industria nu înseamnă numai auto.
Celelalte sectoare nu au înregistrat sacăderi dramatice, ci dimpotrivă, după redeschiderea din mai au dat drumul la activitate din plin. Industria României depinde de ceea ce face Europa, de Germania şi de celelalte ţări puternice, iar rezultatele până în octombrie arată o revenire de la lună la lună.
- Consumul, cu o pondere de 18% în formarea PIB-ului, va reuşi să închidă anul pe plus după scăderea dramatică, de 20%, din T2. Dar aici trebuie să facem o precizare: consumul alimentar a mers din plin pentru că magazinele au fost deschise, dar în shimb consumul ne-alimentar, de haine, de exemplu, a mers prost, în special pentru companiile româneşti, care nici nu au branduri puternice, nu sunt nici Zara, nici H&M, nici Pepco, nu au volume şi nici comenzi majore.
Consumul de electro-IT a rezistat, mai ales după ce comenzile de calculatoare, televizoare şi toate produsele necesare lucrului de acasă au sărit în aer (vezi procesoarele).
- Agricultura, cu o pondere de 5% în PIB, a fost mai puţin afectată de Covid, şi mai mult de seceta cumplită din vară şi din toamnă. Agricultura va închide anul cu o scădere de 20-30%.
- Industria IT, cu o pondere de aproape 7% din PIB, a mers din plin, având în vedere că a putut să-şi trimită angajaţii să lucreze de acasă, fără niciun fel de problemă. Mai mult decât atât, companiile din acest sector au înregistrat comenzi în creştere, mai ales că toată economia se îndreaptă spre o formă digitală şi are nevoie de produse şi servicii, dar şi de oameni din această industrie. Băncile pot da afară 10 oameni din front office, dar tot trebuie să angajeze 3 IT-işti care să ţină tranzacţiile bancare online. Chiar şi companiile din agrobusiness vor avea nevoie de IT-işti.
- Clădirile de birouri s-au golit de corporatişti pentru că angajaţii au fost trimişi să lucreze de acasă. Dezvoltatorii vor simţi această schimbare seismică în următorii ani. Dar cei mai afectaţi sunt cei care aveau businessuri în jurul clădirilor de birouri, care acum, fără oameni la birou, nu au cui să mai vândă covrigi, cafea, mâncare, haine, servicii de curăţenie etc.
- Administraţia publică, cu o pondere de 14% în economie, nu a fost afectată aproape deloc, având în vedere că guvernul nu a tăiat salariile bugetarilor şi nici nu a dat oameni afară, iar cheltuielile de capital aproape că nu s-au redus deloc.
- Pensiile au crescut, nu cu 40% cât era în buget, ci cu 14%, ceea ce a adus un impuls consumului şi economisirii la bancă.
- Agenţiile de rating au păsuit România în 2020 şi nu ne-au trimis la categoria “junk”, adică o ţară nerecomandată investitorilor. Asta pentru că guvernul nu a majorat pensiile cu 40% şi nici nu a dublat alocaţiile, cum a votat PSD în Parlament. PNL a plătit electoral acest lucru , dar a rămas la putere şi după aceste alegeri.
- Nota de plată a bugetului pentru acest prim an de criză Covid se va apropia de 100 de miliarde de lei, bani care au fost împrumutaţi fără probleme din piaţă. Băncile din România şi fondurile de pensii au un excedent major de lichiditate, pe care nu pot să-l plaseze în credite sau în acţiuni la Bursă, aşa că îl investesc cu succes în titluri de stat. Bineînţeles că Ministerul Finanţelor nu se împrumută numai de pe piaţa internă ci şi de pe piaţa externă, acolo unde dobânzile oferite de România sunt mult mai generoase decât cele oferite de marile ţări, care dau dobânzi zero sau chiar negative.
- Din deficitul bugetar din 2020, 60 de miliarde de lei sunt banii cheltuiţi de Ministerul Finanţelor pentru această criză, respectiv banii pentru şomajul tehnic, amânările pentru plata imnpozitelor şi taxelor, toate programele de finanţare a companiilor, cheltuielile sanitare etc.
De bine de rău, anul 2020 se încheie cu această criză venită într-o formă total neaşteptată. Revenirea economică va fi mult mai dificilă decât primele prognoze, respectiv se va duce din 2021 în 2022, dacă nu chiar în 2023.
Totul depinde de procesul de vaccinare în masă împotriva Covid-19, care a început acum, la final de decembrie, şi care va ţine cel puţin 1-2 ani. Asta, dacă acest vaccin sau celelalte care au apărut pe piaţă nu vor avea reacţii adverse.
Până când nu va exista o vaccinare în masă şi o scădere a pandemiei, statele nu vor reduce cheltuielile şi vor ţine tiparniţa de bani atâta timp cât va fi nevoie.
Datoriile acumulate acum, inclusiv de România, se vor reeşalona sau se vor “şterge” în următoarele decenii.
