• Leu / EUR4.7627
  • Leu / GBP5.5297
  • Leu / USD4.3164
Companii

400 de români dezvoltă software pentru grupul german Metro

400 de români dezvoltă software pentru grupul german Metro

Sorin Lăpădat, managing director în cadrul Metro Systems România. Fotograf: Marius Dumbrăveanu

Autor: Ioana Nita

29 ian 2015 1491

Metro, unul dintre cele mai mari lanţuri de comerţ din Europa, a transferat în doi ani operaţiunile de dezvoltare software din Ger­mania în România, în­treaga activitate fiind preluată de Metro Sys­tems România, divizia IT care gestionează infrastructura IT a grupului din toate ţările. Astfel, compania îşi va mări echipa din cele două centre locale – Bucureşti şi Braşov, cu circa 80 de persoane.

„Tranziţia a fost finalizată cu succes, 400 de angajaţi lucrează acum în dezvoltare software. Va exista însă o creştere a numărului de angajaţi ca urmare a complexităţii şi a volumului tot mai mare de solicitări care vin în această direcţie“, a declarat pentru ZF Sorin Lăpădat, managing director în cadrul Metro Systems România. El a adăugat că echipa din România, care numără în total 800 de persoane în prezent, se ocupă de asemenea şi de „administrarea şi opera­ţiu­nile IT pentru toate apli­caţiile Metro din  în­treaga lume în vederea asi­gurării bunei funcţio­nări, a stabilităţii şi a performanţei tuturor sistemelor de producţie“.

Grupul Metro operează peste 2.200 de magazine în 31 de ţări care au generat vânzări de 63 miliarde euro în perioada octombrie 2013 – septembrie 2014.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7627
Diferență: 0,1619
Ieri: 4.7615
Azi: 4.3164
Diferență: 1,0417
Ieri: 4.3137
Azi: 5.5297
Diferență: 0,0344
Ieri: 5.5270
Azi: 4.3386
Diferență: 0,893
Ieri: 4.3304