Companii

Acţionarii Fratelli au deschis un nou local sub brandul Biutiful în Herăstrău

Acţionarii Fratelli au deschis un nou local sub brandul Biutiful în Herăstrău

Autor: Cristina Roşca

12.08.2014, 00:00 1247

Grupul Fratelli, care include localurile cu acelaşi nume, barul Biutiful din centrul istoric, clubul pentru expaţi şi executivi Le Club şi firma de catering Flavours, a deschis un nou local sub brandul Biutiful pe malul lacului Herăstrău, în apropiere de unele dintre cele mai cunoscute restaurante din Bucureşti, precum Casa di David, Bonton Palace sau Ristorante Isoletta. Investiţia depăşeşte jumătate de milion de euro, potrivit estimărilor ZF. Biutiful by the Lake este al doilea local deschis sub acest brand după cel din centrul istoric al capitalei inaugurat în vara lui 2012.

Barul din centrul istoric are, potrivit ultimelor date ZF, între 500 şi 700 de clienţi în timpul săptămânii şi peste 1.000 în weekend. Businessul Fratelli a fost lansat pe piaţa locală în 2004 de patru antreprenori români, doi fraţi şi doi veri (Liviu Popescu şi Mihai Popescu), toţi foşti colegi de liceu (Dani Caramihai şi Nicu Mergeani). Ei au pornit la drum cu un local – Fratelli Espresso Bar – pe strada Nicolae Golescu, numărul 5, şi au ajuns astăzi la opt localuri sub acest brand şi două baruri Biutiful. Compania Twins Cafe care operează localurile grupului a terminat anul trecut cu afaceri de 17,6 mil. lei, similare celor din 2012. Cifra de afaceri poziţionează grupul în top 20 cei mai mari jucători de pe piaţa de restaurante şi baruri. Celelalte businessuri ale acţionarilor sunt operate pe alte companii.

AFACERI DE LA ZERO