Companii

Adrian Mihai, Fan Courier: Avem nevoie de o legătură puternică între mediul de business şi Guvern. Atâta timp cât nu vom avea încredere în autorităţi şi în societate nu ne vom putea dezvolta

Cei mai mari jucători din economie

Adrian Mihai, Fan Courier: Avem nevoie de o legătură...

Autor: Alexandra Cepăreanu

27.06.2019, 12:32 73

Unul dintre factorii care stau în calea dezvoltării României este încrederea şi lipsa unui parteneriat public-privat, a spus în cadrul conferinţei „Cei mai mari jucători din economie” Adrian Mihai, fondator Fan Courier.

„Avem nevoie de o legătură puternică între mediul de business şi Guvern, pentru că atâta timp cât nu vom avea încredere în autorităţi, în Guevrn, în societate, în vecinii noştri, nu ne vom putea dezvolta”, a spus Adrian Mihai.

Un alt element care reprezintă o frână pentru dezvoltarea ţării este tradiţia, adică faptul că România are foarte puţine companii care reuşesc să treacă la următoarea generaţie.

„Una dintre lipsuri este tradiţia, majoritatea afacerilor din România sunt la prima generaţie, iar statistic ştim că nu multe pot trece la următoarea generaţie şi aici avem de învăţat de la ţările mai dezvoltate.”

În ceea ce priveşte piaţa de curierat din România, Adrian Mihai a spus că aceasta îşi va menţine ritmul de creştere, fiind influenţată şi de piaţa din mediul online care deşi este mult în urma ţărilor occidentale înregistrează şi ea o oarecare creştere generată de faptul că multe companii româneşti au început să exporte pe pieţele internaţionale.

„Piaţa din Chinna şi din Hong Kong e prea departe pentru noi. Ne uităm la ţările din jurul nostru. Piaţa din România este trasă înainte de zona online şi de faptul că românii încep să vândă din ce în ce mai mult afară. Sectorul de curierat este un domeniu aflat în creştere şi cred că va continua să crească. Piaţa online din România este cu mult în urma pieţelor occindetale, dar noi ne dezvoltăm, investim, firmele româneşti devin din e în  ce mai puternice, ceea ce este un factor care ne bucură.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO