Companii

Afacerile Lindab au crescut cu 25% in primul semestru

15.09.2006, 19:02 9

Producatorul local de profile metalice si tubulatura de ventilatie Lindab Romania, filiala grupului suedez Lindab, a realizat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de circa 15 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 25% comparativ cu vanzarile din perioada similara a anului trecut, potrivit directorului general al companiei, Andrei Sulyok.
Pentru acest an, compania si-a propus realizarea unei cifre de afaceri de 35 de milioane de euro, fata de un nivel de 30 de milioane de euro in 2005.
"In prima jumatate a anului a inregistrat o cifra de afaceri de circa 14-15 milioane de euro, adica mai putin de jumatate din nivelul de 35 de milioane de euro estimat pentru acest an. Din experienta anilor trecuti, cele mai mari vanzari se realizeaza in partea a doua a anului", a declarat Sulyok.
Lindab a investit 400.000 de euro intr-o noua linie de productie de casete structurale pentru constructii, singura de acest gen a grupului Lindab.
"Este o premiera pentru grupul nostru. Productia este destinata atat pietei interne, cat si exportului, deservind direct pietele din Europa Centrala si de Est, prin intermediul firmelor din cadrul grupului Lindab. Pentru primii doi ani, estimam ca exporturile vor reprezenta circa 10% din productie", a precizat directorul Lindab.
Noua linie de productie are o capacitate anuala de productie de un milion de metri patrati. Noile produse sunt destinate atat spatiilor industriale mari, cat si celor comerciale, de tip hipermarket si supermarket.
Lindab a intrat pe piata romaneasca in 1994, investitia totala a companiei in Romania ridicandu-se, la sfarsitul anului trecut, la 7,4 milioane de euro. Investitia consta in linii de productie si spatii de depozitare si se afla in localitatea Stefanestii de Jos, langa Bucuresti.
"Pana la sfarsitul anului, ne propunem lansarea unei noi linii de productie pentru profiluri usoare, iar in anii viitori ne propunem lansarea de noi linii de productie pentru diviziile de profiluri si ventilatii. Investitiile totale pe care le avem in vedere pentru perioada 2006-2008 sunt estimate la 2,5 milioane de euro", a declarat Sulyok.
Potrivit directorului Lindab, filiala din Romania este a treia din cadrul grupului din punctul de vedere al cifrei de afaceri realizata in 2005, dupa cele din Suedia si Danemarca, si prima din punctul de vedere al profitului.
Potrivit datelor companiei, pe baza datelor din 2005, Lindab este lider pe piata romaneasca a invelitorilor, cu o cota de piata de 13%, iar pe segmentul invelitorilor metalice are o cota de 22%.
"In 2005, piata invelitorilor s-a ridicat la aproximativ 10 milioane de metri patrati, ceea ce reprezinta in termeni valorici circa 115-130 de milioane de euro. Pentru acest an, estimam o crestere cu circa 10-15%, in ton cu piata de constructii", a declarat Laurentiu Irimia, directorul de vanzari si marketing al diviziei Profiluri a Lindab.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO