• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Companii

Affidea mai vrea cinci clinici medicale private până la finalul anului

Affidea mai vrea cinci clinici medicale private până la finalul anului

Radu Gorduza-Lupu, directorul general al Affidea România

Autor: Luiza Chiroiu

20.07.2015, 00:06 366
Operatorul de servicii medicale Affidea (fostul Euromedic), specializat în imagistică, a deschis în prima jumătate a anului patru centre medicale şi vrea ca până la sfârşitul anului să ajungă la 19 unităţi, prin cumpărarea şi construirea a cinci noi clinici.
 
„Am început anul 2015 cu zece centre şi în urma dezvoltării, atât prin achiziţii, cât şi investiţii greenfield, am ajuns astăzi la 14 centre şi sperăm să încheiem anul 2015 cu până la 19 clinici“, a spus pentru ZF Radu Gorduza-Lupu, directorul general al Affidea România.
 
Affidea, liderul pieţei de diagnostic imagistic (RMN, tomograf, ecografii etc.) din România a anunţat la începutul lunii iulie că a cum­părat cele trei clinici Sanmed din Oltenia, deţi­nute de Anişoara Anto­nescu, într-o tranzacţie estimată de ZF la 30 mil. lei. De asemenea, la sfârşitul lui iunie, compania a încheiat un parteneriat de 1,5 mil. euro cu Regina Maria prin care a deschis un centru de imagistică în Spitalul Floreasca din Bucureşti al celui de-al doilea mare jucător de pe piaţa locală a serviciilor medicale private.
 
„Ne dorim extinderea pe piaţa românească a serviciilor medicale în toate regiunile ţării, dar cu prioritate în regiunile deficitare în serviciile furnizate de grupul Affidea“, a afirmat Gorduza-Lupu, fără să ofere alte detalii.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: