Companii

ANALIZĂ ZF. Cu un sezon de iarnă dificil care stă să vină, administratorii pârtiilor de schi se gândesc să mărească preţurile, însă se tem de scăderea numărului de turişti. România are 217 pârtii de schi omologate, cu o lungime totală de 189 de kilometri, conform datelor Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului

Anul acesta au fost omologate 13 pârtii, adică 13,9 de kilometri..

Anul acesta au fost omologate 13 pârtii, adică 13,9 de kilometri..

Autor: Miruna Diaconu

23.10.2022, 13:01 995

Preţurile mari la energie reprezintă principala pro­vocare pentru admi­nistratorii pârtiilor de schi, care nu ştiu la ce să se aştepte de la acest sezon de iarnă. Cu toate acestea, administratorii părtiilor de schi se gândesc să mărească preţurile, dar se tem de scăderea numărului de turişti.

Cu o iarnă blândă şi un început de sezon lipsit de ninsori, aşa cum anunţă meteorologii, presiunea pe administratorii de pârtii este cu atât mai mare, în contextul în care pentru a deschide pârtiile de schi e nevoie de pornirea tunurilor de zăpadă, care la rândul lor sunt mari consumatoare de energie.

„Rămâne de văzut ce va fi iarna aceasta. Sunt o mulţime de costuri în spate care  contribuie la costul final pe care îl va plăti turistul. Vom vedea, probabil se va ajunge să avem un profit rezonabil, dar nu ştim încă ce înseamnă acest rezonabil. Dacă dublăm costul şi scade volumul, ce facem? Nimeni nu poate să pună mâna pe pix şi să zică că a calculat deja un cost pentru această iarnă. Dacă vom reduce volumul de transport şi vom mări prea mult preţurile, se va ajunge ca un astfel de produs să fie exclusivist şi degeaba îl avem. Dacă mergem pe vârfuri, închidem businessul, ne îndreptăm către acest lucru, ideea este să aibă acces mai multe categorii de turişti. Încercăm să facem un preţ ca să fie sustenabil“, spune Ion Rufa, director general al Ana Teleferic, care admi­nistrează în parteneriat cu Primăria Braşov domeniul schiabil din Poiana Braşov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO