Companii

ANRE obligă producătorii de gaze să vândă aproape jumătate din producţia din 2013 prin licitaţii publice

ANRE obligă producătorii de gaze să vândă aproape...

Autor: Carol Dan

22.01.2013, 19:53 220

"Producătorii au obligaţia de a oferi spre vânzare prin licitaţie publică, conform prevederilor regulamentului privind tranzacţiile pe piaţa concurenţială de gaze naturale, un procent de 45% din cantitatea de gaze naturale produsă în cursul anului 2013", precizează ordinul citat.

Contractele vor putea fi încheiate pe durata unei zile, a unei săptămâni, a unei luni sau a unui an.

Documentul citat nu precizează data când va intra în vigoare şi nici perioada în care va fi aplicat.

Comparativ, producătorii de electricitate sunt obligaţi de Legea energiei să tranzacţioneze pe piaţa concurenţială întreaga cantitate de energie disponibilă.

"Prin crearea regulilor de contractare în cadrul licitaţiilor de gaze naturale se urmăreşte accesul nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale, asigurarea transparenţei tranzacţiilor prin contracte de vânzare-cumpărare şi prin contracte de achiziţii a gazelor naturale şi egalitatea de şanse a participanţilor la piaţă", precizează anexa ordinului.

Cei mai mari producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom (SNP), care împreună acoperă peste 98% din producţia internă.

Alte companii car4e produc gaze în România sunt Lotus Petrol, Foraje Sonde, Amromco Ploieşti, Amromco New York şi Aurelian Oil&Gas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24