Lanţul de librării Cărtureşti, controlat de Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, caută spaţii pentru deschideri noi în provincie, în oraşele Alba Iulia, Galaţi, Bacău, Târgu-Mureş şi Bistriţa.
„Librăriile din provincie pe care le avem au înregistrat creşteri mai mari decât cele din Bucureşti. A crescut şi valoarea bonului mediu. Suntem pe un val de optimism. Avem buget pentru extindere. Ne uităm la oraşe precum Alba Iulia, Bistriţa, Galaţi, Bacău sau Târgu-Mureş, purtăm discuţii pentru spaţii“, a spus pentru ZF Şerban Radu, unul din cei doi acţionari ai lanţului de librării.
Cărtureşti operează în prezent 13 librării în Capitală, iar în provincie a ajuns la 25, în Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanţa, Oradea, Arad, Piteşti, Braşov, Suceava, Sibiu, Chişinău. Lanţul îşi vinde produsele şi online. „Retailul online merge bine, 20% din vânzări au fost generate anul trecut de online, faţă de sub 10% înainte de pandemia de COVID-19. Online-ul este în creştere. Oamenii au stat acasă, au citit mai mult şi au comandat pe internet“, a spus el.