Companii

Antreprenori locali. Simion, fondatorul spitalului Sanconfind Câmpina: Văd o uşoară creştere cu 5% în 2023. Vrem să consolidăm ce avem. Spitalul a fost deschis în 2015 şi are 90 de paturi

Antreprenori locali. Simion, fondatorul spitalului...

Autor: Mirabela Tiron

20.12.2022, 17:15 141

Spitalul privat Sanconfind din Câmpina, cu o capacitate de 90 de paturi şi deschis în 2015, se va apropia până la final de an de pragul de  30 milioane de lei iar pentru anul viitor antreprenorul vede tot o creştere uşoară cu 5%.

„Vrem să consolidăm tot ce am dezvoltat până acum, avem costuri mari cu spitalul dar încercăm să ţinem o linie de echilibru. Vrem să putem rezolva cât mai multe cazuri, preţurile noastre sunt mai mici faţă de cele din Bucureşti dat fiind că ne aflăm în provincie“, a spus pentru ZF omul de afaceri Ioan Simion, fondatorul spitalului. Antreprenorul este cunoscut pentru afacerile din domeniul petrolier, el deţine compania Confind, unul din cei mai importanţi furnizori de echipamente şi servicii din domeniul petrolului şi al gazelor.

Spitalul Sanconfind, deschis în urma unei investiţii de 22 milioane de euro, realizată de firma Confind (ce produce echipament petrolier) se întinde pe suprafaţa desfăşurată de 11.000 de metri pătraţi. În 2018, Sanconfind a deschis o maternitate, la care ajung paciente din toată zona de sud a ţării, potrivit ultimelor date. Spitalul  mai operează secţia de chirurgie, ortopedie dar şi urologie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO