Companii

Asociaţia Marilor Reţele protestează faţă de declaraţiile ministrului agriculturii: „Sunt o ofensă la adresa consumatorilor, comercianţilor şi producătorilor”

Asociaţia Marilor Reţele protestează faţă de...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

06.07.2016, 00:00 57

Preţurile alimentelor se vor majora deoarece creşte numărul locuitorilor la nivel mondial, dar şi din cauza eroziunii solului, a spus ministrul agriculturii Achim Irimescu, în cadrul unei întâlniri la Forumul Administraţiei Publice Locale, declaraţie considerată „ofensatoare” de către Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). Asociaţia consideră că motivele care vor sta la baza majorării preţurilor sunt sistemul concurenţial extrem de competitiv în domeniul comerţului alimentar şi măsurile “curajoase” de reducere a taxelor. „După cum se ştie, guvernul a emis un punct de vedere negativ faţă de modificarea Legii 321, iar experţii Ministerului Agriculturii au admis într-o scrisoare trimisă recent la Bruxelles că nu pot susţine o legislaţie care nu respectă libertatea comerţului, concurenţa loială şi un cadru în care libertatea economică să se manifeste constituţional. Mai mult, aceştia recunosc faptul că este necesar un studiu de impact asupra efectelor, la acest moment complet necunoscute, pe care această lege le-ar putea induce în agricultura şi industria agroalimentară românească”, este poziţia AMRCR. Potrivit Eurostat, în 2015, România şi Polonia au înregistrat cele mai mici preţuri la produsele alimentare din Uniunea Europeană (64% respectiv 63% din media preţurilor la nivel UE).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO