Companii

Autoklass şi-a instalat staţii de încărcare pentru maşini electrice în toată reţeaua Mercedes

Autoklass şi-a instalat staţii de încărcare pentru...

Autor: Corina Mirea

15.03.2016, 08:00 1214

Autoklass, unul dintre cei mai mari dealeri ai Mercedes-Benz la nivel naţional, parte a grupului Romstal controlat de omul de afaceri Enrico Perini, a dotat toate cele şapte centre pe care le deţine pe plan local cu staţii de încărcare pentru autovehicule electrice cu o autonomie de 200 km. Investiţia celor de la Autoklass în aceste staţii s-a ridicat la 25.000 de euro, potrivit informaţiilor făcute publice de companie.

„Prin această investiţie, ne dorim să (...) ne aliniem la standardele şi practicile internaţionale, unde a deţine o maşină electrică e firesc şi foarte util, în niciun caz un moft. Şi în România observăm din ce în ce mai puternic această tendinţă. Dacă ne uităm doar la anul 2015, în România, s-au vândut aproximativ 165 de maşini 100% electrice. (...) Considerăm că 2016 este un an de referinţă pentru această piaţă datorită politicii de acordare a ecobonusului la achiziţionarea unui automobil electric şi cererilor de maşini hybrid sau plug-in hybrid”, a explicat Dragoş Furtună, director de marketing al Autoklass Grup.

Staţiile de încărcare ale companiei oferă o durată medie de încărcare a autovehiculelor electrice de la o oră până la patru ore, iar tariful practicat în cele şapte puncte este de 10 de lei pentru 400 V (22 kW), TVA inclus şi gratuit pentru încărcare 230 V. Printre mărcile pentru care Autoklass mai este autorizat să vândă în România se numără şi Smart şi Honda. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO