Companii

Avon vrea vanzari de cinci ori mai mari peste cinci ani

12.03.2001, 00:00 47



Avon Romania, filiala companiei internationale de cosmetice, a avut in 2000 o cifra de afaceri de 13,3 mil. de $, cu 50% mai mare decat in 1999. In 2001, Avon vrea sa vanda de 20 mil. de $, cu un profit de 2,5 mil. de $, a declarat pentru Ziarul Financiar Srdjan Mijuskovic, director general Avon Romania.

"Evolutia noastra arata foarte bine, dar trebuie sa fim realisti. Suntem o companie tanara, cu trei ani de activitate in Romania si aceste rezultate nu sunt o surpriza pentru noi.

Obiectivul meu personal este ca aceasta afacere sa ajunga la o cifra a vanzarilor de 70 de milioane pana in 2006" Srdjan Mijuskovic, Director General Avon Romania.

Avon Cosmerics Romania a fost inregistrata la data de 4 septembrie 1997, pornind cu un capital social 100% american, de 1 milion de dolari.

Compania a inceput afacerea in Romania in 1998 si a investit pana acum 1,5 mil. de $, iar in acest an intentioneaza sa mai investeasca 1,5 mil. de $ pentru achizitionarea integrala a depozitului pe care firma il are la Tunari, langa Bucuresti.

Pentru acest depozit, cu o suprafata de 4.000 de mp, compania a avut pana acum un contract de inchiriere.

"Acest depozit furnizeaza produse si pentru piata din Bulgaria si, in viitorul foarte apropiat, pentru Moldova, unde ne vom incepe afacerile in cursul acestui an", a mai spus Mijuskovic.

Oferta Avon cuprinde farduri, produse pentru ingrijirea pielii, a corpului, a parului, a mainilor si picioarelor.



Sistemul de vanzari directe practicat de Avon se bazeaza pe o retea care a ajuns anul acesta la 28.000 de reprezentanti.

Aceasta retea este indrumata de 41de directori de zona care se ocupa cu trainingul reprezentantilor. "Anul acesta estimam ca vor fi instruite circa 20.000 de femei", a adaugat Mijuskovic.

Directorii de zona colaboreaza cu coordonatorii. In Romania exista 41 de "zone de lucru" in tara si 6 astfel de zone in Bucuresti.

Programul de vanzare se desfasoara pe campanii, o campanie desfasurandu-se pe durate a patru saptamani. In decursul acestei etape se succed 2 etape pereche a cate doua saptamani: comanda si onorare comanda.

Compania are 60 de angajati full-time. "Salariile platite in compania noastra sunt la nivelul celor pe care le platesc in general marile companii internationale. In orice caz, nimeni nu a plecat de la Avon din cauza banilor" a spus Mijuskovic.

"Orice roman, indiferent de veniturile sale, poate fi client Avon. Deocamdata, vanzarile cele mai mari sunt in mediul urban, dar planurile companiei pentru viitorul apropiat se refera la extinderea retelei de reprezentanti catre mediul rural, unde este concentrata 52% din populatia tarii", sustine Mijuskovic.

"Previziunile noastre sunt optimiste pentru viitor. O companie care are deja o situatie stabila nu poate avea decat un viitor bun", a adaugat Mijuskovic.

Dupa unele estimari oficiale, piata cosmeticelor din Romania este de circa 140 de milioane de dolari. "Noi credem ca piata este mult mai mare: peste 300 de milioane de dolari, mai ales din cauza "pietei negre", cu produse de contrabanda.

In termeni oficiali, detinem 7% din piata totala si 30% din piata machiajelor, dar aceste date cred ca sunt exagerate din cauza dimensiunilor pietei.

In Ungaria, unde afacerea noastra are 12 ani, cota de piata este de 18% si e considerata foarte buna.In Romania, dorim o cota de 15%, dar acest lucru va dura cativa ani", apreciaza Mijuskovic.

Avon este cea mai mare companie din lume cu sistem direct de vanzare a produselor cosmetice.

Are activitati in 139 de tari de pe 6 continente si peste 3,4 milioane de repezentanti. Avon a avut, pe plan mondial, in 1999, o cifra de afceri de 5,7 mld. de dolari.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO