Companii

Beijing, aeroportul pe care poţi pierde cele mai multe zboruri de legătură; Bucureşti Otopeni este la polul opus

Beijing, aeroportul pe care poţi pierde cele mai multe zboruri de legătură; Bucureşti Otopeni este la polul opus

Autor: Roxana Rosu

31.10.2017, 11:56 827

Cel mai mare risc de pierdere a unei conexiuni aeriene îl au pasagerii cu escală în China, pe aeroporturile din Beijing sau Shanghai, unde transferul de la un zbor la altul ajunge la trei ore, în timp ce Bucureşti Otopeni se află la polul opus în clasamentul mondial, cu o medie de 50 de minute, potrivit AirHelp, firmă specializată în obţinerea compensatiilor  pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului.

Pierderea zborurilor de legătură poate aduce despăgubiri pasagerilor de până la 600 de euro, dacă cursa este efectuată de o companie aeriană înregistrată în Europa sau dacă decolarea a avut loc de pe un aeroport de pe vechiul continent.

În Europa, şansele cele mai mari de ratare a îmbarcării pe zbor de conexiune sunt la Madrid (o oră şi jumătate timpul de transfer, respectiv 65 de minute dacă cursele sunt operate de către Iberia).

Pentru persoanele din afara zonei Schengen, inclusiv românii, aeroportul din Bruxelles are un timp de conexiune de 90 de minute, similar cu aeroportul din Paris (Charles de Gaulle) atunci când pasagerul trebuie să se deplaseze de la un terminal la altul (vezi tabelul 1 de la final).

La polul opus, se află aeroporturi precum cel din Amsterdam, Munchen sau Zurich, recomandate pasagerilor care au de efectuat zboruri ce necesită escală.

Aeroportul Otopeni se află, de asemenea, în rândul celor care au un timp scurt de transfer pentru zborurile de conexiune, mai exact o medie de 50 de minute.

”Când rezervi zboruri cu escale şi rezervi separat fiecare segment, trebuie luat în calcul timpul de transfer din respectivele aeroporturi. Aceste transferuri diferă la fiecare aeroport. Din păcate, dacă zborurile sunt rezervate separat şi se pierde conexiunea, pasagerul nu are dreptul la o cursă alternativă şi nici la compensaţii. Poate primi despăgubire doar dacă primul zbor efectuat a înregistrat o întârziere mai mare de trei ore faţă de momentul iniţial al aterizării”, spune Ştefan Radu, country manager Air Help.

Potrivit Directivei Europene 261/2004, dacă un zbor are mai multe escale, inclusiv întârzierea la una dintre ele poate fi despăgubită, dacă sunt respectate condiţiile de eligibilitate. Esenţial este ca toate acele zboruri să fie pe o singură rezervare. În prezent, multe zboruri sunt operate în code-share cu partenerii aerieni din aceeaşi alianţă, însă compania care emite biletul de zbor este răspunzătoare pentru operarea cursei până la final, inclusiv pentru întârzierile sau anulările ce pot apărea.

”Foarte multe companii aeriene nu respectă timpul de transfer stabilit de aeroporturi pentru transferuri, lucru care, adesea, cauzează pasagerilor pierderea zborului de legătură. De curând, am avut un caz al unei familii de patru persoane care a pierdut conexiunea la Frankfurt pentru că a avut mai puţin de zece minute să prindă zborul de legătură, în condiţiile în care acest aeroport necesită 90 de minute pentru zborurile cu escală. Compania a învinuit familia cu pricina că nu s-a grăbit pentru a prinde îmbarcarea, ceea ce este inacceptabil”, spune Ştefan Radu.

AirHelp este liderul mondial în obţinerea compensatiilor  pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste cinci milioane de pasageri să primească despăgubiri în valoare de 300 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţari, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial.

AFACERI DE LA ZERO