♦ Accesul democratic la reţea duce la avizarea unor proiecte de energie verde care în realitate nu au nicio şansă de dezvoltare, contribuind astfel la „bula“ pe care România o vede în acest moment în regerabile ♦ Solicitarea unor garanţii financiare, chiar în faza incipientă de avizare, ar fi însă foarte utilă şi ar putea să îi separe pe investitorii serioşi de speculanţi.
Potrivit datelor Transelectrica, în acest moment există avize tehnice şi contracte de racordare la reţea pentru peste 10.000 MW în proiecte de energie eoliană şi solară. Dar ceea ce este şi mai interesant este că sunt cereri de racordare pentru 50.000 MW, o capacitate uriaşă raportată chiar la unităţile de producţie pe care le are România în acest moment, circa 17.800 MW. Mai departe, estimările Transelectrica pentru anul acesta indică faptul că se vor racorda circa 300 MW, o capacitate foarte mică raporată la tot entuziasmul din piaţă. Acest lucru arată că de fapt există o inflaţie de proiecte, efectul negativ fiind că inclusiv investitorii serioşi se pot confrunta cu dificultăţi privind soluţia de racordare din cauza faptului că „locurile“ sunt ocupate de intenţii. „Conectarea la reţea a fost şi rămâne o cursă contra cronometru, o încercare. Există o reală problemă privind capacitatea de racordare la reţea în anumite zone şi modalitatea de calcul a puterii disponibile care ţine seama de toate proiectele anunţate, chiar şi cele în stadiu incipient. Aşa se ajunge să se emită avize tehnice de racordare (ATR) cu imense lucrări de întărire sau orizont de racordare spre 2030, deşi majoritatea proiectelor care au generat aceste condiţionalităţi probabil nu se vor realiza“, spun Monica Iancu şi Cosmin Stăvaru, parteneri şi coordonatorii praticii de energie din cadrul casei de avocatură Bondoc şi Asociaţii.
