Companii

Braşovul investeşte 3 mil. euro într-o creşă şi o grădiniţă

Autor: Laurentiu Cotu

06.05.2012, 14:51 163

Primăria Braşov va investi aproximativ 3 mil. euro în reabilitarea unei creşe de 150 de locuri şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit în municipiu. Lucrările la campusul preşcolar care va fi construit în locul fostului liceu Auto vor fi demarate în această perioadă. Campusul va deservi zona Bartolomeu-Avram Iancu-Carierei, iar investiţia va fi asigurată atât din fonduri de la Guvern, cât şi din fonduri locale.

Reprezentanţii primăriei Braşov spun că proiectul campusului preşcolar presupune realizarea unui centru integrat, inclusiv cu sediu administrativ, terenuri de sport şi spaţii de joacă pentru copii, precum şi alte funcţiuni complementare.

Creşa va fi amenajată în corpul B al clădirii fostului liceu Auto. Clădirea are două niveluri şi o suprafaţă desfăşurată de 1.700 mp. În afară de izolare termică, construcţia va avea şi un sistem de încălzire prin panouri solare. Amenajările vor cuprinde un loc de joacă de aproximativ 800 mp şi spaţii verzi. Termenul de realizare a investiţiei este de 12 luni de la data demarării lucrărilor.

În ceea ce priveşte grădiniţa cu program prelungit, aceasta va fi amplasată într-o construcţie nouă, finanţată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), prin Programul privind reforma educaţiei timpurii în România.

Noua clădire va avea două niveluri şi va oferi spaţiu pentru 200 de copii. Imobilul va avea o suprafaţă desfăşurată de aproape 2.020 mp, 6 săli de lucru cu copiii, spaţii tehnice, birouri, depozite de materiale didactice, 4 săli de clasă, o sală multifuncţională care va fi utilizată şi pentru servirea mesei, spălătorie de rufe, călcătorie şi spaţii comune. În curte vor fi amenajate terenuri de sport, terenuri de joacă, spaţii verzi. În prezent, acest proiect se află în faza elaborării documentaţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO