Companii

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Un alt mod de a privi mersul la cumpărături

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Un alt mod de a privi mersul la cumpărături

Autor: Ioana Matei

02.03.2021, 00:05 150

♦ Cu toţii am păstrat în amintire cozile imense de la cumpărăturile în hipermarketuri din toată lumea. Cum ar fi dacă oamenii s-ar alinia la fel pentru a face bine? Carrefour România a mers dincolo de un exerciţiu de imaginaţie şi a lansat Act For Good, un program prin care le oferă clienţilor posibilitatea de a face fapte bune simultan cu sesiunile lor de cumpărături. Citiţi mai multe despre acest subiect în cel mai recent cover story al Business MAGAZIN, realizat cu susţinerea Carrefour România.

♦ Există puţine domenii ale căror bună funcţionare şi chiar existenţă să fi fost puse la mai grea încercare ca turismul în vremea pandemiei. Poate doar dragostea în vremea holerei. Cu graniţe închise, lockdownuri care mai de care mai stricte şi cu restricţii ce apar şi dispar peste noapte, restaurantele, hotelurile, companiile aeriene şi agenţiile de turism a trebuit nu doar să se reinventeze peste noapte, dar şi să jongleze cu planurile de business şi de relansare mai ceva ca un acrobat la circ. Ce urmează?

♦ Compania Zeedo Media, cu afaceri de 2,9 milioane de euro anul trecut, s-a născut în 2007, având ca obiect de activitate producţia tehnică pentru evenimente. Situaţiile incerte prin care a trecut compania până în 2021 au adus cu ele şi o parte bună: diversificarea afacerii, pe ritmuri muzicale.

♦ Viaţa urbei s-a oprit în loc în Londra, Berlin şi în mai toate oraşele mari ale Europei ameninţate de pandemie. Acum, îngrijorările cu privire la un exod de durată al cetăţenilor forţează autorităţile orăşeneşti să abordeze problemele care supurează de mult timp.

♦ Cristina Gheorghiţoiu şi-a construit parcursul profesional simultan cu dezvoltarea companiei pe care a condus-o vreme de mai bine de opt ani. A ghidat OLX România spre poziţia de lider al pieţei de anunţuri, a trecut compania prin rebranding, a dezvoltat alte branduri sub umbrela grupului. Acum însă, a decis să facă un pas în lateral şi să răspundă la întrebarea: ce înseamnă cu adevărat împlinirea profesională pentru ea?

 
AFACERI DE LA ZERO