Companii

Compania Halewood Wines & Spirits aduce brandul britanic de bere artizanală Sadler's în România

Compania Halewood Wines & Spirits aduce brandul britanic de bere artizanală Sadler's în România

Autor: Roxana Rosu

25.09.2017, 12:25 311

Compania Halewood Wines & Spirits, filială a grupului cu acelaşi nume, cel mai mare producător independent de băuturi alcoolice şi non-alcoolice din Marea Britanie, va lansa un nou brand de bere artizanală premium pe piaţa românească, mizând pe creşterea acestui segment de produse, atât în România, cât şi pe plan mondial.

Berea Sadler`s este produsă în Marea Britanie şi are o istorie de peste 100 de ani.

Fondată în 1900, în Oldbury, Marea Britanie, Sadler`s este o afacere de familie, condusă în prezent de a cincea generaţie de berari, care produce beri artizanale.

Portofoliul Sadler`s cuprinde gama Signature Ales, cu şase tipuri de bere Ale, printre care Peaky Blinder, Worcester Sorcerer şi Hop Bomb, completată de o gamă sezonieră Craft Ales, din care fac parte Mud City Stout şi berea roşie Red Ipa. Berile Sadler`s vor fi prezente şi pe piaţa din România, atât în HoReCa, cât şi în marile lanţuri de retail.

„Suntem mândri de istoria noastră şi de faptul că suntem berari premiaţi, în aceste momente interesante în care piaţa de bere artizanală avansează. Suntem o afacere de familie care va continua să producă beri de calitate, intreresante şi inovatoare pentru clienţii noştri. Suntem mândri de parteneriatul cu Halewood Wines & Spirits, care ne oferă oportunitatea de a ne extinde în întreaga lume. Suntem încrezători că piaţa din România va aprecia berile noastre, mai ales în contextul în care berea craft se bucură aici de un val de simpatie şi de o cerere în creştere”, a declarat Chris Sadler, Managing Director Sadler`s.

Grupul internaţional Halewood Wines & Spirits este cel mai mare producător şi distribuitor independent de băuturi alcoolice din Marea Britanie, activând de peste 35 de ani pe piaţă. În România, Halewood Wines & Spirits deţine peste 350 de hectare de viţă de vie plantate în perioada 2002-2009, în unele dintre cele mai reprezentative zone viticole ale ţării, printre care Dealu Mare şi Murfatlar

„Credem că berile Sadler’s vor fi primite foarte bine de piaţa locala, cu atât mai mult cu cât categoria de bere artizanală este în creştere la nivel mondial şi în România”, a declarat Paul Murden, General Manager Halewood Wines & Spirits România. 

AFACERI DE LA ZERO