Companii

Concordia, una dintre cele mai puternice confederaţii patronale, solicită statului adoptarea unor măsuri urgente de sprijin pentru ca economia să supravieţuiască crizei sanitare

Steven van Groningen, preşedinte Confederaţia Patronală Concordia

Steven van Groningen, preşedinte Confederaţia Patronală Concordia

Autor: Cristina Bellu

22.10.2020, 17:18 193

Confederaţia Patronală Concordia, care include asociaţii ale marilor companii din peste zece sectoare economice din România, consideră că situaţia actuală impune adoptarea unor măsuri urgente de sprijin pentru ca economia să supravieţuiască crizei sanitare, şi cere guvernului şi Parlamentului un cadru legislativ clar, care să asigure continuitatea activităţii economice, iar atunci când este necesară întreruperea acesteia, să existe o directă consultare cu industriile vizate pentru a minimiza impactul măsurilor.

“Dacă începutul pandemiei ne-a prins pe toţi nepregătiţi, nu acelaşi lucru îl putem spune despre situaţia din prezent. Lecţiile din primăvară trebuie învăţate de toţi actorii implicaţi şi pe baza acestora trebuie elaborate noile măsuri”, spune Steven van Groningen, preşedintele confederaţiei, într-o scrisoare deschisă către autorităţi în contextul introducerii unor noi restricţii.

Concret, pentru a putea continua asigurarea  serviciilor necesare populaţiei (aprovizionare cu alimente şi bunuri de larg consum, energie, utilităţi şi carburanţi, transport de mărfuri, servicii bancare, pentru a putea menţine pe linia de plutire activitatea unor industrii importante deja afectate de peisajul economic general (automotive, producţie de bere) şi pentru limitarea pierderilor în industriile deja afectate grav de pandemie, fie prin închiderea activităţii prin decizie a autorităţilor, fie prin strânsă legătură cu acestea (industrial hotelieră, producţia de film), confederaţia consideră că este nevoie în primul rând de o  minimă predictibilitate cu privire la măsurile limitative; claritate cu privire la măsurile şi normele adoptate – "ne confruntăm deja cu o abundenţă a normelor şi este necesar ca neclarităţile să fie lămurite rapid atunci când normele lasă loc de interpretare", precum şi un grad de proporţionalitate a măsurilor restrictive.

Pe segmente, Confederaţia Patronală Concordia propune următoarele măsuri:

Relaţii de muncă

Companiile îşi doresc menţinerea activităţii economice pentru a păstra cât mai multe locuri de muncă. În prezent este nevoie de mai multă flexibilitate în organizarea acestora (cu caracter temporar) pentru a răspunde situaţiilor particulare din fiecare industrie, precum şi de sprijin din partea statutului pentru industriile care sunt  afectate de criză, pentru supravieţuirea acestora

  • Acordarea şomajului tehnic pentru angajaţii afectaţi direct de deciziile autorităţilor de suspendarea a activităţilor, precum şi pentru cei din industriile care deşi nu fac de jure obiectul acestor decizii,  dar sunt afectaţi de facto (ex. Situaţia industriei hoteliere din mai multe centre urbane - restricţiile privind mobilitatea persoanelor pe teritoriul României şi cele privind activităţile de alimentaţie publică în interior fac  de facto ca aceştia să nu mai ai aibă deloc operaţiuni, respectiv să fie nevoiţi să concedieze salariaţii)
  • Asigurarea implementării măsurilor de sprijin care sunt deja în vigoare – de exemplu sprijinul de 41.5% pentru angajaţii din industria hotelieră nu mai este disponibil pentru luna septembrie deşi legislaţia nu menţiona că cele trei luni trebuie să fie iunie-iulie-august şi unii angajatori au optat pentru luna septembrie
  • Renunţarea (cu caracter temporar) la necesitatea de a încheia Act Adiţional la contractul de muncă pentru telemuncă şi muncă la domiciliu. În timp ce telemunca se doreşte a fi o măsură de prevenţie, necesitatea de a semna documente în format fizic pentru a o putea presta minimizează efectele.
  • Echilibrarea situaţiei privind prezenţa lucrătorilor la muncă în raport cu zilele libere pentru îngrijirea copiilor. Pe măsură ce tot mai multe şcoli se închid, pe atât devine mai greu pentru companii să aibă control asupra forţei de muncă proprii. Spre exemplu, în industrie, dacă lipsesc peste 10% dintre lucrători, asta afectează fluxul de producţie. În plus, nu se pot face planificări şi reorganizări când şcolile se închid de pe o zi pe alta.
  • Actualizare a legislaţiei privind munca flexibilă pe baza informaţiilor din REVISAL şi a feedbackului din practică de la partenerii sociali.
  • Sprijinirea companiilor privind primirea de răspunsuri prompte de la autorităţile statului in cazul unor solicitări din partea companiilor privind diverse neclarităţi legislative;
  • Emiterea unei singure legi privind situaţiile de criza pe pandemie care sa cuprindă cat mai multe scenarii si ce anume se acorda pe fiecare sector ca si susţinere/facilităţi pentru uşurinţa urmăririi cadrului legislativ. Si permisiunea ca aceasta lege sa aibă o trecere mai rapida privind aprobările necesare.
 

Educaţie

Deşi anul şcolar a început de două luni,  încă sunt probleme în multe localităţi din ţară pentru asigurarea resurselor necesare educaţiei on-line. Mulţi elevi şi profesori fie nu dispun de echipamentele necesare, fie nu au abilităţile digitale pentru derularea cursurilor on-line.

Învăţământul profesional, tehnic şi dual, unde şi mediul de afaceri s-a implicat constant prin parteneriate de practică şi asigurarea dotărilor necesare învăţării unei meserii, a fost grav afectat de pandemie. În unităţile cu scenariu hibrid practica de specialitate ridică mari probleme în implementare, sistemul nefiind util grupelor de elevi care participă online la ore, întrucât deprinderile meseriei se exersează fizic la companii. Pe de o parte, trebuie avute în vedere limitările tehnice (acces la echipamente, conexiune la internet etc), pe de altă parte trebuie precizat faptul că această alternanţă a grupelor în sistemul hibrid ar înjumătăţi numărul total al orelor de practică.

Pierderea unui an de şcoală, indiferent de tipul de învăţământ, va duce la decalaje socio-economice extrem de greu de recuperat. Asigurarea continuităţii cursurilor în regim online sau hibrid, inclusiv pentru elevii din învăţământul vocaţional, tehnic şi dual,  la standarde cât mai ridicate de calitate trebuie să fie o prioritate, fiind nevoie de:

  • Urgentarea asigurării platformelor tehnice de comunicare pentru toţi elevii din România, astfel încât aceştia să aibă acces la educaţia la distanţă. Sistemele de comunicaţie trebuie să adreseze atât nevoile elevilor (tablete şi acces la internet), cât şi pe cele are profesorilor (microfoane de calitate, camere web high definition, aplicaţii software dedicate predării la distanţă)
  • Cursuri de pregătire pentru profesori pentru utilizarea platformelor de educaţie la distanţă
  • Elaborarea de conţinut educaţional digital; crearea de material didactic pentru a fi folosit de profesori în procesul de predare (atât online, cât şi la clasă); dezvoltarea de lecţii/materiale de documentare online, ce pot fi folosite de elevi în studiul individual.
  • Actualizarea metodologiei de predare pentru lecţiile online
  • Măsuri de sprijin pentru operatorii economici care nu mai pot susţine clasele duale din cauza suspendării activităţii
  • Susţinerea financiară a burselor profesionale acordate de companiile aflate în dificultate, în scopul diminuării riscului sporit de abandon şcolar în rândul copiilor înscrişi deja în sistemul de învăţământ dual.
  • Identificarea de soluţii pentru recuperarea şi derularea, acolo unde este posibil, a orelor de practică în condiţii de siguranţă sanitară prin consultarea agenţilor economici care pot încă susţine acest tip de învăţământ
 

Valorificarea soluţiilor digitale

Pandemia de COVID-19 a scos în evidenţă valoarea soluţiilor digitale pentru a asigura funcţionarea relaţiilor sociale şi de muncă. Este nevoie de o creştere accelerată a utilizării tehnologiilor digitale pentru a reduce contactul fizic ca principal factor de risc în această perioadă, dar în acelaşi timp pentru a asigura funcţionarea eficientă a economiei şi disponibilitatea serviciilor publice.

  • Adoptarea legii privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice
  • Adoptarea sistemului Single Sign On pentru ca ca orice instituţie publică să ofere servicii online cetăţenilor români, în condiţii de siguranţă.
  • Implementarea unui sistem oficial de poştă electronică oficială pentru a uşura comunicarea atât dintre instituţii cât şi comunicarea între instituţii şi persoane.
  • Actualizarea cadrului legislativ (în special a legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice) astfel încât să permită şi să încurajeze adoptarea tehnologiilor cloud.
  • Integrarea diverselor aplicaţii publice prin intermediul unor interfeţe (Application Programming Interface), dezvoltate pe un set de standarde tehnice deschise
  • Implementarea de cursuri de formare digitală pentru categorii profesionale din sectoare cheie

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO