Constructii

Cel mai mare hangar de mentenanţă a avioanelor Hercules din România a fost inaugurat în urma unei investiţii de 4 milioane de euro

Cel mai mare hangar de mentenanţă a avioanelor Hercules...

Autor: Daciana Ilie

03.12.2013, 18:17 541

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, construcţia hangarului pentru mentenanţa aeronavelor C-130 Hercules amplasat în cazarma 546 de la Otopeni a costat 18.133.000 lei, mare parte din această sumă, respectiv 15.855.000 lei, fiind alocată de CJ Dâmboviţa din fonduri proprii şi din alocări de la Guvern primite de-a lungul anilor.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a finanţat această investiţie cu 2.278.000 lei.

Construirea hangarului de la Otopeni a început în anul 2009, Consiliul Judeţean Dâmboviţa asumându-şi realizarea acestei investiţii din fonduri proprii în anul 2006, când a preluat de la Ministerul Apărării Naţionale, prin hotărâre de Guvern, un teren şi mai multe clădiri în zona Titu-Boteni, unde grupul auto Renault a realizat Centrul Tehnic Titu.

Astfel, în anul 2006, prin Hotărârea Guvernului nr. 1661, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a preluat de la Ministerul Apărării Naţionale, în zona Titu - Boteni, un imobil format din teren în suprafaţă de 258,4 hectare şi clădiri în suprafaţă de 3.957 metri pătraţi pe care, un an mai târziu, în aprilie 2007, Consiliul Judeţean Dâmboviţa l-a concesionat către SC Renault Technologie Roumanie SRL care ulterior a dezvoltat pe acel amplasament Centrul Tehnic Titu.

În schimbul acelui amplasament care a aparţinut MApN, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a preluat sarcina construirii la Otopeni a unui hangarului pentru aeronave C 130 - Hercules.

"Trebuie să pun câteva accente pe efectele benefice ale schimbului de teren între MApN şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu trimitere directă la investiţia Grupului Renault de la Titu , de 166 milioane euro. (…) Investiţia de la Titu a însemnat: locuri de muncă noi, cu precădere pentru ingineri şi tehnicieni - peste 400 de angajaţi, extinderea reţelelor de apă-canal, energie electrică şi gaze naturale, soluţionarea problemelor de mediu", a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, la inaugurarea de la Otopeni, conform comunicatului CJ Dâmboviţa.

Potrivit şefului CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, redevenţa încasată de instituţia pe care o conduce în urma investiţiei de la Titu este de aproximativ 130.000 euro pe an, iar ca urmare a acelei investiţii dezvoltate de Renault Primăria Titu încasează anual taxe şi impozite în cuantum de 4,2 milioane lei.

Adrian Ţuţuianu a anunţat că, începând de anul viitor, DN 7 Bâldana - Titu va fi modernizat şi lărgit la patru benzi, pe o lungime de peste 21 de kilometri, investiţia fiind asumată în cadrul Memorandumului dintre Guvern şi Grupul Renault.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, la inaugurarea hangarului de la cazarma 546 Otopeni, că acesta este cel mai mare şi mai modern hangar din dotarea Forţelor Aeriene Române şi că în acest hangar se vor executa lucrări de mentenanţă şi de pregătire a celui mai mare avion pe care Forţele Aeriene îl au în dotare, respectiv Hercules C-130.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO