• Leu / EUR4.7592
  • Leu / GBP5.5323
  • Leu / USD4.2607
Companii

Construcţiile cresc într-un ritm record de 31% ca urmare a facilităţilor fiscale, infrastructura doar cu 7%

Construcţiile cresc într-un ritm record de 31% ca urmare a facilităţilor fiscale, infrastructura doar cu 7%

Autor: Răzvan Botea

21 aug 2019 2704

Volumul lucrărilor din construcţii în România în T2/2019, prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut, a crescut cu 31%, cea mai bună dinamică din Uniunea Europeană. Spre comparaţie, construcţiile în UE au crescut în T2/2019 cu un ritm anual de 2,2%, arată datele Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Cu toate acestea, piaţa din România aşteaptă proiectele mari de infrastructură. Facilităţile fiscale au adus lucrărilor private creşteri mari, însă pe partea de lucrări publice dezvoltarea nu a fost impulsionată, din cauză că OUG 114/2018 nu prevedea facilităţi şi pentru firmele care au ca obiect de activitate şi mentenanţa drumurilor, explică Adriana Iftime, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

„În momentul în care o firmă câştigă o licitaţie publică pe partea de infrastructură, îşi asumă şi mententanţa, cum ar fi deszăpezirea, reparaţiile necesare etc. În perioada noiembrie-martie nu prea se toarnă asfalt, iar activitatea de deszăpezire era încadrată într-un obiect de activitate care nu intra sub incidenţa OUG 114. La momentul respectiv a fost o scăpare, am avut nevoie de 6 luni să corectăm acest lucru“, a declarat ea pentru ZF.

Creşterea volumului în construcţii din România a fost în cea mai mare parte determinată de  facilităţile fiscale introduse în acest sector prin intermediul OUG 114, act normativ adoptat de către guvern la sfârşitul anului 2018, modificat prin OUG 43 în iunie 2019.

Printre măsurile introduse de OUG 114 care se adresau sectorului de construcţii se numără: salariul minim pentru lucrătorii din construcţii de 3.000 de lei, scutirea de la plata de impozite pentru salarii cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei brut, exceptare de la plata CASS şi reducerea cotei de CAS.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7592
Diferență: 0,0883
Ieri: 4.7556
Azi: 4.2607
Diferență: -0,2622
Ieri: 4.2732
Azi: 5.5323
Diferență: 0,0814
Ieri: 5.5125
Azi: 4.3260
Diferență: 0,6
Ieri: 4.3243