Companii

Cum o prezentatoare meteo a intrat in businessul de cafenele: Nu am plecat de la ideea de a ma imbogati

Cum o prezentatoare meteo a intrat in businessul de cafenele: Nu am plecat de la ideea de a ma imbogati

Ana Maria Gheorghe: In principal cafeneaua este plina dimineata intre orele 9-11, cand cei de la Camera de Comert din birourile alaturate noua vin cu laptopul sa lucreze in timp ce isi iau cafeaua, iar apoi dupa ora 2, cand este pauza de masa. In rest, seara se strang cu prietenii la un suc.

27.08.2008, 18:50 196

Absolventa a Facultatii de Management Financiar in cadrul Institutului Bancar Roman, Ana Maria Gheorghe, prezentatoarea rubricii meteo la postul Acasa, a deschis impreuna cu un prieten la inceputul anului cafeneaua "Cafe de la Grenouille" pe Splaiul Unirii, aproape de zona cu facultati. "Prima data mi-a venit ideea de a face ceva. Pentru ca aveam destul de mult timp liber, m-am gandit sa am un loc al meu unde sa pot sa ma intalnesc cu prietenii", spune ea.
Dupa cum marturiseste, initial a achizitionat spatiul si apoi a venit ideea de a deschide o cafenea.
"In iulie 2007 am inchiriat spatiul si amenajarea lui a durat pana in decembrie. Am ales locatia aceasta deoarece in zona sunt birouri, universitati particulare, iar dimineata, inainte de a incepe lucrul sau in pauze, oamenii vin sa serveasca la noi o cafea, un sandvis sau o prajitura", precizeaza Ana Maria Gheorghe.
Cafeneaua are 146 de metri patrati cu 34 de locuri la mese in interiorul localului, doua fotolii si o canapea, iar pe perioada verii functioneaza si terasa care are o capacitate de 24 de locuri. Reconditionarea locatiei, decorarea si mobilierul au necesitat o investitie de 90.000 de euro.
Denumirea cafenelei a primit-o de la colegul sau Cabral care o alinta spunandu-i "broscuta".
"Cand am intrat sa prezint rubrica Meteo, Cabral imi spunea 'broscuta', iar asociatului meu i s-a parut interesant ca denumirea cafenelei sa aiba legatura cu porecla. Am inregistrat inclusiv denumirea firmei ca Broscuta Oaky COFFEE, insa nu puteam sa denumim si cafeneaua asa. Asociatului meu i-a venit ideea sa botezam locul in franceza, si asa a aparut denumirea de "Cafe de la Grenouille", marturiseste Ana Maria.
Pentru decorarea localului au fost alese doua culori: gri inchis si auriu, atat pentru tapet, dar si pentru mobilier si obiectele de decor. "Ne-am gandit sa apelam la un arhitect pentru decorarea localului, insa nu ne-au placut ideile pe care le avea, asa ca am inceput singuri sa-l amenajam. Am luat tapetul si apoi a venit mobilierul", afirma Ana Maria Gheorghe.
Ea marturiseste ca a durat destul de mult pana sa termine amenajarea. A fost ales pentru inceput tapetul, au venit apoi corpurile de iluminat, scaunele au fost achizitionate de la o firma din Cluj si reconditionate.
"Cafeneaua am vrut sa fie ca un loc unde oamenii sa vina si sa se simta ca acasa. Acesta a fost si conceptul in functie de care am ales mobilierul. Am incercat sa gasim la anticariat oglinzi, insa erau foarte scumpe. Canapeaua, fotoliile si oglinzile din baie le am de la mama, sunt mostenire de familie si am considerat ca se potrivesc foarte bine in cafenea. Astfel ca le-am luat si le-am retapitat. Am alergat doua saptamani dupa cuiere pentru ca nu gaseam unele potrivite ca forma cu ceea ce gandisem eu", marturiseste vedeta ACAS~.
Achizitionarea scrumierelor a fost o adevarata aventura. "Scrumierele trebuiau sa fie aurii, in ton cu nuantele folosite pentru decorul incaperii, astfel ca dupa indelungi cautari pe internet am gasit un magazin pe DN1 care comercializa scrumiere din alama. Am mers cu asociatul meu si am gasit intr-un final locatia de pe internet, iar persoana de la care am cumparat scrumierele mai vindea alaturi de acestea tamaie si iconite", spune Ana Maria Gheorghe.
Pentru ca exista un colt al cafenelei neacoperit, vedeta ACAS~ s-a gandit ca ar fi potrivit sa construiasca un semineu.
Nici realizarea meniului nu s-a dovedit a fi usoara. "A fost putin dificil pana l-am realizat (meniul - n.red). Am luat cafenelele la rand sa vad ce ofereau. Am angajat apoi barmanul si impreuna am realizat meniul, iar preturile le-am stabilit cu contabila", afirma asociata Cafe de la Grenouille.
Ea spune ca de asemenea s-au adaptat cerintelor clientilor si au adus in meniu cocktailuri noi. "Unul dintre clienti ne-a solicitat un cocktail cu sampanie si am inceput sa aducem si aceasta specialitate, chiar daca am fost nevoiti sa cautam pe Google reteta."
Pentru a se implica si mai mult in afacere, Ana-Maria urmeaza in prezent cursuri de barman. "Primele lectii le-am luat de la colegii mei, ajutandu-i la bar pentru prepararea bauturilor. De mai bine de o luna am inceput sa urmez cursuri de barman. Trebuie sa stiu ce se intampla cu afacerea mea", mentioneaza ea.
Din meniul Cafe de la Grenouille fac parte specialitati din cafea si spuma de lapte sau anumite cocktailuri, dar si specialitati ale casei, ale caror retete au fost concepute chiar de Ana Maria: "Frappe de la Grenouille", care contine foarte multa inghetata, ciocolata si bucati de nuca si un ceai preparat din plante si fructe, racit cu multa gheata, care contine si bucati de fructe.
"Cand am ales tipul de cafea pe care il vom servi am luat pur si simplu mai multe oferte, iar cel mai mult ne-a placut prezentarea de la Julius Mein. A fost o chestie mai mult de estetica decat de gust, pentru ca pe langa ceasca de cafea, se mai aduce la masa si un biscuite, un pahar cu apa, iar cand clientul vede atat de multe lucruri este multumit decat daca ii duci o simpla ceasca de cafea", sustine Ana Maria.
Pe langa bauturi, la cafenea se mai servesc sase tipuri de sandvis care sunt aduse in regim de cattering de la Snack Attack si cinci tipuri de prajituri.
La cafenea lucreaza patru angajati pe care Ana Maria ii ajuta de fiecare data cand are timp. "Avem pe tura un ospatar si un barman, plus un angajat care este alaturi de noi inca de cand am deschis si care supervizeaza tot ce se intampla in cafenea. Am tot schimbat personalul, in primul rand datorita mentalitatii acestora, nu respectau tot timpul retetele", spune ea. Aprovizionarea cafenelei se face de la Metro, iar alcoolul si sucurile sunt luate de la distribuitori.
Cafeneaua i-a adus Anei Maria, pe langa o afacere, si prieteni noi. "Nu am plecat de la ideea de a ma imbogati. Vreau ca oamenii sa se simta bine. Am clienti fideli: studenti, oameni care vin in fiecare zi, mi-am facut prieteni noi", spune asociata Cafe de la Grenouille.
Incasarile zilnice ale cafenelei se ridica la circa 1.300 de lei (370 de euro). "In principal cafeneau este plina dimineata intre orele
9-11, cand cei de la Camera de Comert din birourile alaturate noua vin cu laptopul sa lucreze in timp ce isi iau cafeaua, iar apoi dupa ora doua, cand este pauza de masa. In rest, seara se strang cu prietenii la un suc", afirma Ana Maria Gheorghe.
Mai nou, asociata Cafe de la Grenouille marturiseste ca a inchiriat cafeneaua pentru petreceri private. "Un client ne-a solicitat sa organizam o petrecere si asa am inceput sa inchiriem spatiul. Practic, nu cerem chirie pentru sala, doar consumatia care se face in seara respectiva e suficienta ca si castig pentru noi."
Ea adauga ca prin organizarea unei petreceri iti atragi clienti noi. "Oamenii afla de cafenea si vin si alta data si vor aduce si alti clienti. Acesta este principiul pe care mergem. De obicei la o petrecere de acest gen vin circa 15 persoane, care afla de noi."
Ana Maria Gheorghe spune ca cel mai important in derularea unei afaceri este sa ai oameni pe care sa te bazezi. "Daca iti place si faci cu pasiune ceea ce faci, nu e greu. Important este sa ai oameni care sa te ajute."

Cafe de la Grenouille

Cafeneaua se afla pe Splaiul Unirii, aproape de zona cu facultati
Are 146 de metri patrati si 34 de locuri la mese in interiorul localului
Investitia initiala s-a ridicat la 90.000 de euro
Este necesara urmarea cursurilor de barman
Meniul cuprinde specialitati din cafea si spuma de lapte, cocktailuri
Pe langa bauturi, se mai servesc sase tipuri de sandvisuri si cinci tipuri de prajituri
Incasarile zilnice se ridica la circa 1.300 de lei (370 de euro)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO