Târgul Imobiliar Naţional – tIMOn – va începe joi, 20 octombrie, în Piaţa Constituţiei din Capitală, reunind oferte cu 18.000 de locuinţe cu o valoare de piaţă de aproape 1,2 miliarde de euro, din care 80% au preţuri sub 80.000 de euro, anunţă organizatorii. „Faţă de ediţia din toamna anului trecut, valoarea ofertei este mai mare cu circa 200 de milioane de euro, respectiv cu 20%, pe fondul creşterii numărului de ansambluri promovate la tIMOn, dar şi ca urmare a schimbării structurii noilor proiecte din punctul de vedere al tipurilor de locuinţe construite”, spune compania. Din punctul de vedere al structurii ofertei de la tIMOn, locuinţele cu două şi trei camere sunt preponderente în ansamblurile promovate, apartamentele cu 3 camere revenind astfel în ofertele vânzătorilor, după ce în ultimii ani, proiectele noi includeau mai ales locuinţe cu una şi două camere. Organizatorii explică acest fenomen ca fiind un rezultat al „presiunilor exercitate de scăderea veniturilor şi accesul dificil la piaţa creditelor”. Mai mult, apartamentele cu 4 camere au revenit în ofertele proiectelor noi, însă ponderea acestora în total rămâne încă redusă.