• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Energie

ANI:Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, în incompatibilitate pentru că este şi directorul unei firme

ANI:Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, în incompatibilitate pentru că este şi directorul unei firme

Autor: Otilia Ciocan

02.03.2015, 00:00 415

Agenţia Naţională de Integritate arată vineri, într-un comunicat de presă, că a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, întrucât, începând cu data de 6 iunie 2012, deţine, simultan cu funcţia de preşedinte cu rang de Secretar de Stat al ANRE, şi funcţia de Director general al SC Gascop SRL, societate al cărei obiect de activitate se desfăşoară în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE.

Potrivit legii, "membrii comitetului director nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii".

De asemenea, potrivit ANI, Havrileţ a încălcat şi dispoziţiile articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003, potrivit cărora "funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. c)", respectiv "funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu (…) funcţia de (…) director general (…) la societăţile comerciale".

Preşedintele ANRE a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Raportul ANI poate fi contestat de Niculae Havrileţ în instanţă.

Niculae Havrileţ se află la conducerea ANRE din iunie 2012. Potrivit declaraţiei de avere din momentul în care a fost numit preşedinte al ANRE, Havrileţ deţinea 90 la sută din acţiunile firmei Gascop şi 100 la sută din firma Hanigas, unde era şi director general, ambele firme având ca obiect principal activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică. Soţia sa este director tehnic în firma Gascop.

Niculae Havrileţ s-a aflat, în 2005, când conducea Agenţia Domeniilor Statului, pe o listă de înalţi funcţionari ai ADS cercetaţi de procurorii anticorupţie pentru modul în care au fost privatizate cramele Sîmbureşti. Havrileţ era acuzat de comiterea a două infracţiuni de neglijenţă în serviciu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246