Energie

George Vişan, energy market division, Transelectrica: Avem tendinţa să considerăm energie regenerabilă doar vântul şi soarele, dar nu este aşa. Energia regenerabilă extinsă, aşa cum o numesc eu, este şi energia hidro care se produce în România şi pe care ne facem că nu o vedem

ZF Power Summit 2024

George Vişan, energy market division, Transelectrica:...

Autor: Mircea Nica

27.02.2024, 16:52 157

Avem tendinţa să considerăm energie regenerabilă doar vântul şi soarele, dar nu este aşa. Energia regenerabilă extinsă, aşa cum o numesc eu, este şi energia hidro care se produce în România şi pe care ne facem că nu o vedem şi, de asemenea, toată energia nucleară care există şi va apărea. Având în vedere acest aspect, la orizonul anilor 2030, vom depăşi cu mult ţinta de 42-45% din consum, susţine George Vişan, energy market division, Transelectrica, în cadrul Conferinţei ZF Power Summit 2024.

„Ce înseamnă 42-45% din consum? Consumul este o mărime relativă. În estimările şi evaluările noastre consumul va rămâne aproximativ egal sau constant cu această perioadă în care ne aflăm, adică 2024-2025. Gazul va fi folosit în continuare ani de zile probabil, dar nu putem nega ideea că economia va fi electrificată. Ea va fi electrificată. Bineînţeles, energia electrică se va produce ani de zile cu noi centrale pe gaz (Mintia, Iernut), dar nu ca o măsură tranzitorie, ci ca măsură pe termen mediu sau lung. Până la urmă trebuie să echilibrezi sistemul energetic”, a explicat George Vişan în continuare.

 

Ce a mai spus George Vişan, energy market division, Transelectrica:

În ceea ce priveşte activitatea de transport propriu-zisă, Planul de Dezvoltare al Reţelei Electrice de Transport pe 10 ani cuprinde elemente necesare creşterii capacităţii de transport pentru integrarea surselor de energie regenerabilă. În momentul acesta, etapizarea porneşte de la intenţii. Deşi autorizaţiile sunt la o valoare mică, contractele de racordare care arată seriozitatea mult mai puternică decât intenţia sunt de circa 9,5 GW: aproximativ 7GW în transport şi circa 2,7 GW în reţelele de distribuţie. Dacă aceste proiecte se vor pune în funcţiune în următorii unul, doi sau trei ani, cei 9,5 GW vor intra în exploatare. Toate aceste contracte încheiate au în vedere întăriri de reţea pe care le realizăm. Lucrăm pe două paliere. Un palier se referă la întărirea de reţea internă, iar cel de-al doilea palier îl reprezintă interconexiunile cu sistemele vecine. Anul acesta, în perioada iunie-iulie, se va pune în funcţiune linia de la Reşiţa până la Pancevo, care este construită de 6 ani, dar nu a fost pusă în funcţiune efectiv.

Tot anul acesta s-au făcut secţionări ale liniilor în zona Dobrogea către Bulgaria, ceea ce ajută foarte mult fluxurile din Dobrogea în operarea centralelor eoliene. Avem discuţii cu operatorii din Ungaria pentru o a treia linie către Ungaria şi nu trebuie să pierdem din vedere cablul subteran care poate fi o soluţie fezabilă pentru transportul energiei de la Est la Vest în România şi, ulterior, spre centru Europei.

Interconexiunile şi solicitarea de creştere la cel puţin 15% – este discutabil ce înseamnă 15% la nivel de interconexiune – Transelectrica le va realiza mult mai devreme decât 2030. În acest sens, Planul de Dezvoltare pe 10 ani, care se reface şi se actualizează o dată la doi ani, cuprinde investiţii de 1,4 mld. de euro şi are la bază proiecte deja în construcţie care se vor pune în funcţiune până în 2028-2030. Întăririle de reţea trebuie orientate către zone ale sistemului energetic românesc şi mai puţin către elementele de reţea.

În colaborare cu operatorii de distribuţie trebuie să facem posibil ca din punct de vedere al operării sistemului energetic să nu avem perturbări majore sau chiar deloc în integrarea energiei regenerabile.

Avem 5.800 MW solicitări pentru stocare deja. Stocarea în energie electrică devine un business stand-alone. Practic, condiţiile sunt create şi la noi în România. Dacă mă întrebaţi pe mine, în momentul acesta dacă aş avea bani, aş face stocare de energie electrică pentru că toţi operatorii sau participanţii la piaţă care vor instala, vor asigura servicii de echilibrare şi de de sistem chiar dacă vor fi puşi în funcţiune doar parţial din cei 5.800 MW, pe care îi avem la nivel de solicitări. Acestea vor acoperi lipsa energiilor convenţionale sau a grupurilor energetice convenţionale, dar speranţa noastră este ca acel proiect de la Mintia să se realizeze. De asemenea, avem speranţa ca SMR-urile vor deveni realitate, pentru că acestea vor fi flexibile. Un cod de reţea de flexiblitate care se dezvoltă acum în Europa şi va crea condiţiile flexibilităţii la nivel de distribuţie a sistemelor energetice şi o piaţă de flexbilitate şi în mod cert, condiţiile prin care nu vor exista probleme în operarea sistemului energetic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO