Energie

Hidroelectrica şi-a cumpărat un sistem IT de 1,7 mil. euro. În urma cu patru ani, compania era dispusă să plătească 9 mil. euro pentru acelaşi produs

Hidroelectrica şi-a cumpărat un sistem IT de 1,7 mil....

Autor: Carol Dan

14.12.2015, 11:13 1234

Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica va încheia în ianuarie anul viitor un contract pentru achiziţia unui sistem informatic de 1,7 mil. euro, care îi va util în perspectiva listării la bursă. Sistemul informatic integrat de tip Enterprise Resource Planning a fost cumpărat de la consorţiul format din firmele Information Business Consulting, Electrica Soluziona şi Indra, iar contractul va fi semnat în 16 ianuarie 2016. Această achiziţia va ajuta compania de stat să îşi îmbunătăţească eficienţa operaţională şi să îşi diminueze costurile.

Remus Borza reprezentantul administratorului Judiciar, spune că achiziţia sistemului IT la acest preţ, de 1,7 mil. euro, este „o grea lovitură dată tuturor vânzătorilor şi implementatorilor de soluţii IT”.

„Nimeni din piaţă nu avea interes ca o companie să achiziţioneze atât de ieftin, pentru că afecta marja comercială a tuturor jucătorilor din piaţă şi ridica mari semne de întrebare vis-a-vis de toate achiziţiile unor astfel de programe realizate de companiile şi instituţiile statului în ultimii 20 de ani”, a adăugat Borza.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, acest sistem este de peste cinci ori mai ieftin comparativ cu acelaşi produs pe care compania de stat intenţiona să îl cumpere în 2011 de la „unul din băieţii destepţi din IT”. Euro Insol, firmă care a preluat administarea judiciară a Hidrolectrica în 2012, când a intrat în prima insolvenţă, a anulat acel acord şi a reluat procedura.