• Leu / EUR4.9480
  • Leu / GBP5.6665
  • Leu / USD5.0712
Energie

Liberty Galaţi, cel mai mare producător de oţel din România, lansează licitaţia pentru furnizarea tehnologiei unor cuptoare hibride cu arc electric care permit reducerea emisiilor de carbon

Liberty Galaţi, cel mai mare producător de oţel din România, lansează licitaţia pentru furnizarea tehnologiei unor cuptoare hibride cu arc electric care permit reducerea emisiilor de carbon

Autor: Cristina Bellu

11.07.2022, 16:20 271

Liberty Galaţi, cel mai mare producător integrat de oţel din România, a lansat procesul de licitaţie pentru furnizarea tehnologiei unor cuptoare hibride cu arc electric, în scopul transformării greensteel a operaţiunilor sale. Proiectul face parte din planul companiei de a deveni neutră în emisii de carbon până în 2030.

Anunţul vine la scurt timp după ce Liberty a semnat contractul cu Danieli, lider în furnizarea de instalaţii şi echipamente tehnologice, pentru două noi cuptoare hibride cu arc electric la compania-soră a Liberty Galaţi din Ostrava, Republica Cehă.

În Europa Liberty vizează o capacitate greensteel de 10 milioane de tone de oţel reciclat în următorii cinci ani.

„Acesta este un pas important înainte în programul de transformare a companiei Liberty Galaţi şi în îndeplinirea viziunii Liberty Steel Group de a fi neutru în emisii de carbon până în 2030. Noile cuptoare vor reduce emisiile de carbon cu peste 80% în timp, susţinând ambiţia noastră de a produce GREENSTEEL cu amprentă redusă de carbon la Liberty Galaţi.”, spune Sandip Biswas, Chief Investment Officer şi CEO interimar al Liberty Primary Steel and Mining GFG Alliance.

Planul de transformare prevede ca noile cuptoare hibride cu arc electric să înlocuiască până în 2025 producţia furnalului tradiţional mai vechi şi mai poluant. Această nouă tehnologie va permite operaţiunilor de producţie a oţelului de la Galaţi să aibă un mix de alimentare mai flexibil, permiţând un amestec flexibil de fontă lichidă, fier redus direct (DRI/HBI) şi fier vechi. Astfel, compania îşi va reduce dependenţa de cocs şi minereu de fier importat, folosind fierul vechi din producţia internă, care în prezent este exportat, şi va creşte flexibilitatea producţiei.

Pentru a susţine planul GREENSTEEL şi obiectivul de decarbonizare, Liberty Galaţi a lansat deja prima fază de 50 MW din proiectul de energie solară de 180 MW realizat pe platforma industrială, care va furniza energie verde direct oţelăriei.

Programul de transformare va fi susţinut atât de Academia GREENSTEEL, care îşi propune să perfecţioneze forţa de muncă actuală a companiei şi să încurajeze tineri şi specialişti să se alăture industriei, precum şi de Fundaţia GFG care va derula o serie de programe cu universităţi şi licee din România, menite să educe tânăra generaţie şi să dezvolte comunităţile locale.

Liberty Galaţi a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 9,3 miliarde de lei (1,9 miliarde de euro), nivel dublu faţă de anul anterior când raporta afaceri de 4,6 miliarde de lei (964 mil. euro), arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.

Compania avea 4.987 de angajaţi anul trecut. În 2019, compania avea afaceri de 5 miliarde de lei, profit net de 28,8 mil. lei şI 5.000 de angajaţI, arată datele publice de la mfinante.ro.

Liberty Steel Group face parte din Alianţa GFG, un grup global de companii şi investiţii deţinut de Sanjeev Gupta şi familia sa. Alianţa este structurată pe trei piloni industriali - Liberty Steel Group, ALVANCE Aluminium Group şi SIMEC Energy Group. GFG Alliance are 35.000 de angajaţi în 30 de ţări şi venituri de peste 20 miliarde de dolari.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9480
Diferență: -0,0202
Ieri: 4.9490
Azi: 5.0712
Diferență: 0,4815
Ieri: 5.0469
Azi: 5.6665
Diferență: 0,5287
Ieri: 5.6367
Azi: 5.1139
Diferență: -0,9932
Ieri: 5.1652