Ministerul Energiei a semnat vineri contractul de finanţare cu 1,25 mld. lei, respectiv 253,1 mil. euro, pentru construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850MW, la Işalniţa.
“Astăzi, 23 februarie, Ministerul Energiei anunţă semnarea contractului de finanţare în cadrul Programul-cheie 2- construirea de capacităţi electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanţare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IŞALNIŢA SA”, spun reprezentanţii instituţiei.
Potrivit acestora, valoarea contractului este decontată din Fondul pentru Modernizare.
CCGT Power Işalniţa a fost înfiinţată în baza acordului acţionarilor din septembrie 2023 încheiat între Societatea Complexul Energetic Oltenia SA şi ALRO SA.
CE Oltenia deţine 59,9% din capitalul social al firmei care va construi centrala electrică pe gaze de la Işalniţa, ceea ce reprezintă o contribuţie de 65 de milione de euro la proiect, iar Alro va participa cu o cotă de 40,1%, reprezentând o contribuţie de peste 43,5 milioane de euro.
Proiectul Işalniţa face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022. Una dintre părţile esenţiale ale planului este reprezentată de partea de noi proiecte de investiţii, alături de alţi parteneri. Astfel, planul companiei este de a construi 8 parcuri solare, cu o capacitate toală de 735 MW, şi două centrale pe gaz natural, cu o capacitate totală de 1.325 MW