Energie

Ministrul energiei: Prin 2018 vom putea deveni exportatori de gaze naturale. OMV Petrom: Anul este prea optimist

Ministrul energiei: Prin 2018 vom putea deveni...

Autor: Radu Bostan

06.11.2013, 11:55 485

Producţia de gaze naturale din Marea Neagră va permite României să devină un exportator de gaze prin anul 2018, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, el fiind contrazis de Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, care a arătat că anul avansat de ministru este prea optimist.

„România are o poziţie extraordinară în viitor. Datorită producţiei de la Marea Neagră, România va deveni cel mai important jucător din Europa Centrală şi de Est în domeniul gazelor naturale. Probabil că prin anul 2018 vom putea deveni exportatori de gaze naturale”, a spus Niţă în conferinţa „România în pragul unei noi strategii energetice. Care sunt direcţiile” organizată de Ziarul Financiar.

Ministrul a fost ulterior contrazis de Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom, compania care alături de ExxonMobil se află în cel mai avansat stadiu al lucrărilor de explorare la mare adâncime în Marea Neagră.

„Am vazut optimismul domnului ministru că vom avea producţie în 2018. Nu ne însuşim acest an. Credem că spre sfârşitul acestui deceniu vom putea avea productie, dacă rezultatul explorărilor va fi cel pe care ni-l dorim. Avem doar o singură sondă făcută într-un mediu în care nu a fost nicio sondă la mare adâncime, totuşi această primă sondă a fost încurajatoare”, a spus Mariana Gheorghe.

Ea a adăugat că doar etapa de explorare de gaze în Marea Neagră costă aproape un miliard de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO