• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Energie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, cere eliberarea din funcţie a directorilor CE Oltenia, după accidentul de săptămâna trecută, în care au murit trei persoane

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, cere eliberarea din funcţie a directorilor CE Oltenia, după accidentul de săptămâna trecută, în care au murit trei persoane

Autor: Dorin Oancea

23.01.2023, 13:03 68

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut Consiliului de supraveghere al CE Oltenia eliberarea din functie a doi membri ai Comitetului director al companiei, în baza rezultatelor preliminare ale controlului facut de Corpul de Control al ministerului.

Pe lângă plecarea preşedintelui Comitetului director Daniel Burlan şi a lui Marius Negru, membru al Comitetului director, Popescu a cerut şi eliberarea din funcţii a mai multor persoane care au legături cu accidentul petrecut săptămâna trecută, în care au murit trei persoane.

Este vorba de responsabili din Directia Comercială, de persoanele care au întocmit caietele de sarcini pentru achiziţia de servicii de transport, a celor responsabili de reabilitatrea drumurilor de acces spre cariere, precum şi a coordonatorului activităţii de protecţie a muncii.

Popescu a anunţat şi extinderea controlului la toate achiziţiile complexului care duc catre carierele de exploatare.

Trei persoane au murit şi 10 au ajuns la spital în urma accidentului produs la exploatarea minieră Mătăsari din judeţul Gorj. Potrivit CE Oltenia, marţi, în jurul orei 13.00, în perimetrul carierei Jilţ Sud, personalul care a participat la intervenţia mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehiculul a derapat pe pod şi a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariati ai CE Oltenia, din care 3 au decedat.

În urma evenimentului, mai multe presoane, printre care directorul Sucursalei Miniere şi şeful Carierei Jilţ Sud, au fost schimbate din funcţie sau au demisionat..

Premierul Nicolae Ciucă a cerut măsuri concrete atât împotriva celor care se fac vinovaţi de producerea accidentului, cât şi măsuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de marţi, de la exploatarea minieră Mătăsari din judeţul Gorj.

Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9005
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.9024
Azi: 4.4823
Diferență: 0,4279
Ieri: 4.4632
Azi: 5.4945
Diferență: -0,0382
Ieri: 5.4966
Azi: 4.9076
Diferență: 0,102
Ieri: 4.9026