Energie

Virgil Popescu, ministrul Economiei: Sistemul Energetic Naţional funcţionează bine

Virgil Popescu, ministrul Economiei: Sistemul Energetic Naţional funcţionează bine

Autor: Otilia Serescu, Mediafax

23.03.2020, 16:16 67

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a anunţat, luni, că Sistemul Energetic Naţional funcţionează la parametri, optimi nefiind probleme de aprovizionare în acest moment.  

„În aceste momente nu există probleme, iar Sistemul Energetic Naţional funcţionează la parametri optimi. În fiecare companie s-au luat măsurile necesare pentru a-i proteja pe angajaţi, care fac o muncă esenţială în această perioadă de criză, pentru fiecare dintre noi”, a declarat Virgil Popescu, conform unui comunicat de presă.

Totodată, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri le transmite un mesaj de mulţumire tuturor celor care fac ca Sistemul Energetic Naţional să funcţioneze fără sincope în această perioadă de criză.

„Este o categorie de profesionişti care efectuează o muncă vitală în această perioadă. Sunt ce care lucrează pentru buna funcţionare a Sistemului Energetic Naţional. Ei sunt cei care ne permit că avem căldură în case, energie electrică şi gaze, care acum sunt esenţiale pentru spitale, dar şi pentru fiecare român în parte. Indiferent dacă vorbim despre sectorul de producţie, transport sau distribuţie, avem de-a face cu oameni cu un profund sentiment al datoriei şi al responsabilităţii faţă de comunitate. Munca lor este vitală în aceste momente şi vreau să mulţumesc fiecăruia în parte pentru devotamentul pe care-l dovedesc. Sunt o mulţime de eroi tăcuţi în această perioadă, care se află în prima linie, care fac ca ţara, societatea şi economia să funcţioneze cât de cât normal, iar noi le datorăm măcar un gând de recunoştiinţă”, a declarat ministrul Economiei.

AFACERI DE LA ZERO