Companii

Entuziasmul din retail s-a domolit: avans anual de 3% în februarie

Entuziasmul din retail s-a domolit: avans anual de 3% în februarie

Autor: Emil Popescu - Mediafax

03.04.2012, 10:15 555

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, a crescut în primele două luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cu 5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 5,2%.

Indicatorul serie brută a fost influenţat de creşterea de 11,7% înregistrată de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, precum şi de majorările vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (5,2%) şi de produse nealimentare (1,8%).

Ca serie brută comerţul cu carburanţi a avansat cu 11,8%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au urcat cu 5,7%, iar cele de produse nealimentare cu 2,3%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În februarie, comparativ cu prima lună a anului, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut pe ansamblu cu 1,7%, ca serie brută, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (5,2%) şi la comerţul carburanţi (4,9%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 5%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în februarie 2012, comparativ cu luna precedentă, comerţul a scăzut cu 2,5%, evoluţie determinată de scăderea înregistrată de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule, în magazine specializate (7,2%) şi de vânzările de produse nealimentare (5%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 2,9%.

Faţă de februarie 2011 afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 1,3% ca serie brută şi cu 3% ajustată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO