Companii

Gerea estimează că memorandumul KMG - Rompetrol va fi finalizat în a doua parte a anului viitor

Gerea estimează că memorandumul KMG - Rompetrol va fi...

Autor: Emil Popescu

06.10.2015, 11:44 252

Gerea a efectuat recent o vizită în Kazahstan, unde a avut discuţii bilaterale, în principal pe tema memorandulmului, cu premierul kazah, ministrul Energiei, respectiv preşedintele KazMunayGas.

"Am fost asigurat că proiectul KazMunayGas - Rompetrol este de o deosebită importanţă şi are susţinerea la toate nivelurile guvernamentale şi ale mediului economic din Kazahstan. Noi suntem foarte interesaţi de constituirea cât mai rapidă a acestui fond, Guvernul kazah este interesat de o finalizare cât mai rapidă a memorandumului şi vânzarea acţiunilor, şi cred că în aproximativ 10 luni vom finaliza acest memorandum. Ar fi un mare pas înainte, care poate atrage şi alte schimburi comerciale în valoare de miliarde de euro în fiecare an între cele două ţări", a declarat Gerea, într-un comunicat.

Conform Ministerului Economiei, oficialii de la Astana au apreciat că s-a ajuns la un acord pe calendarul de privatizare şi pe cel de constituire a fondului comun de investiţii de 150 de milioane de dolari, iar grupul KazMunaiGas a anunţat că vrea să continue proiectul şi să realizeze investiţii noi în România.

Totodată, alte domenii de interes pentru companii din Kazahstan în România ar fi agricultura, producţia de ambalaje alimentare sau de uraniu, posibil şi gazoductul AGRI (Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector).

Guvernul a aprobat, în iulie, strategia de privatizare a Rompetrol Rafinare, un pachet de 26,69% din acţiuni urmând să fie vândut KazMunayGas pentru cel puţin 200 de milioane de dolari. Anterior, Executivul a avizat memorandumul privind această tranzacţie, care implică şi constituirea unui fond de investiţii destimat sectorului energetic.

Statul va rămâne, după această operaţiune, cu 18% din acţiunile companiei.

În prezent, KMG are 48,1% din Rompetrol Rafinare, statul român 44,69%, iar alţi acţionari 7,19%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO