Companii

Germanii de la Honsel ar putea investi 140 mil. euro intr-o fabrica la Slatina

14.11.2007, 21:44 29

Producatorul german de componente auto din aluminiu Honsel va construi o fabrica la Slatina, unde va investi, intr-o prima etapa, circa 36 de milioane de euro, suma totala putand ajunge, in cativa ani, la 140 de milioane de euro, au declarat surse din piata auto. "Compania a concesionat 20 de hectare de teren in Slatina, unde va construi o fabrica de componente auto din aluminiu pentru Audi si Volkswagen. Investitia initiala se va ridica la 36 de milioane de euro si ar putea ajunge in cativa ani la circa 140 de milioane de euro", au spus sursele citate. Licitatia pentru concesionarea terenului, care apartine primariei din Slatina, a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute. Compania Honsel este specializata in productia de componente din aluminiu pentru industria auto, in special pentru motoare, transmisii, suspensii si caroserii. Grupul german detine capacitati de productie in Brazilia, Germania si Franta si este controlat de fondul american de investitii Ripplewood Holdings. Honsel a fost fondata in anul 1908 de Fritz Honsel. In anul 1999 familia Honsel a vandut majoritatea titlurilor grupului international de investitii Carlyle Group, care a cedat in 2004 actiunile fondului Ripplewood Holdings. Grupul german ar putea realiza astfel a treia investitie de anvergura din Slatina, dupa ce Pirelli a alocat 170 de milioane de euro in dezvoltarea unui centru de productie de anvelope, iar un joint-venture intre Pirelli sI Continental a finalizat o fabrica de cord metalic in acelasi oras.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO